Caută
Close this search box.

FOTO. Cariera fotbalistului în pericol după Revelion. I-a explodat o petardă în mână. Imagini-șoc

Fotbalistul a suferit răni grave la nivelul mânii şi feţei, fiindu-i afectată şi vederea, astfel că îi este pusă în pericol şi cariera.

Oficialii clubului turc au precizat că jucătorul este conştient şi poate vorbi cu medicii care îl îngrijesc în aceste momente.

Norvegianul Omar Elabdellaoui de la Galatasaray a ajuns la spital şi a fost operat după ce o petardă i-a explodat în mână în noaptea dintre ani.

Preşedintele clubului Galatasaray, Mustafa Cengiz, a declarat că moralul lui Omar Elabdellaoui este bun şi că există un progres în ceea ce priveşte starea norvegianului, însă a menţionat să probabil este nevoie de timp pentru a se spune ceva cu certitudine.

”Moralul jucătorului este bun. Am discutat personal cu el. A suferit o lovitură. S-a întâmplat din dorinţa sa de a-i proteja pe copii. Îi doresc sănătate. Le mulţumesc tuturor celor care ne susţin, în primul rând ministrului Sănătăţii, Fahrettin Koca. În acest moment nu vreau să spun multe. Un proverb spune următoarele: ‘Când bolnavul este la pat, totul este în plan secund’.

Ochiul este unul dintre cele mai sensibile organe ale omului. Medicii fac ceea ce trebuie în legătură cu această problemă. Le mulţumesc celor de la spitalul Liv. Este prea curând să vorbesc despre situaţie. Există un progres. Speranţa nu trebuie să piară niciodată. Trebuie să sperăm chiar şi în cel mai dificil moment. Cred că trebuie să aşteptăm o săptămână, două”, a spus Cengiz.

Așadar, iată că anul 2021 a început extrem de rău pentru Omar Elabdellaoui, care a fost transportat de urgenţă la spital şi a suferit o intervenţie chirurgicală după un cumplit accident în noaptea dintre ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri