Caută
Close this search box.

Germania și Rusia, din nou împreună. Ce vor să facă Putin și Merkel cu vaccinurile

Vladimir Putin și Angela Merkel au evocat eventualitatea unei “producţii comune de vaccinuri”, pe fondul dorinței Moscovei de a-și spori influența globală pe piața vaccinurilor anti-COVID-19.

Cei doi lideri au negociat pe tema cooperării în lupta comună împotriva virusului COVID-19, punând accentul pe perspectivele potențiale ale unei producții în comun a vaccinurilor, se precizează într-o declarație prezentă pe site-ul Kremlinului.

Discuțiile succed admiterii de către Putin, anul trecut, a faptului că epuizarea echipamentelor la nivel național ar putea întârzia producerea în masă a vaccinului rusesc Sputnik V. Potrivit relatărilor oficiale, Rusia se luptă cu dificultăți ale capacității sale de producție și probleme legate de controlul calității și scalabilitate.

Alexander Gintsburg, directorul centrului de cercetare de stat Gamaleya, care a dezvoltat Sputnik, a declarat marți că peste 1 milion de ruși au primit vaccinul până acum.

Un miliard de doze Sputnik 5 au fost cumpărate de 50 de țări
Peste 50 de țări au cumpărat sau au acceptat să localizeze producția a peste un milliard de doze Sputnik V, primele livrări fiind în Argentina, Serbia și Belarus. Ungaria, care a primit 6.000 de doze de vaccin care încă nu au primit aprobare oficială, a declarat însă că ar putea renunța la vaccinul rusesc din cauza capacității sale limitate de producție.

Luna trecută, miniștrii Sănătății din Rusia și Germania au convenit să discute cu privire la identificarea unor facilități de producție pentru fabricarea comună a vaccinului de origine rusă. Agenția rusă de stat TASS a relatat că Berlinul i-a spus Moscovei să fie gata să implice companiile germane în producția comună a Sputnik V.

Putin și Merkel au fost de acord să mențină contactul la nivelul miniștrilor sănătății cu privire la producția comună a vaccinului, a anunțat marți Kremlinul într-un comunicat. Ambele țări au demarat recent campanii de vaccinare în masă în vederea aplatizării ratei de răspândire a SARS-CoV-2 și a evitării reimpunerii restricțiilor totale la scară națională. Germania folosește vaccinul dezvoltat de un consorțiu format din gigantul pharma american Pfizer și compania germană cu sediul la Mainz BioNtech.

Ult alt semn de recunoaștere a valorii vaccinulu Sputnik, care inițial a fost privit cu scepticism în Occident, este anunțul producătorului AstraZeneca din decembrie. Compania a anunțat un program de testare clinică ce ar putea folosi o combinație între vaccinul său și cel rusesc. Însă unele voci critice au estimat că este vorba, de fapt, de un instrument care să susțină influența geopolitică a Rusiei.

Germania a decis recent prelungirea măsurii de lockdown cu restricții mult mai dure față de până acum, până la 31 ianuarie. Merkel vorbește despre o cursă contracronometru, spitalele din mai multe zone din țară fiind pline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri