Caută
Close this search box.

Incendiu violent la biserica din Brodina de Sus, unde oamenii sărbătoreau Anul Nou

Un puternic incendiu, izbucnit în această seară, a distrus biserica și clopotnița acesteia din localitatea Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei.

Biserica este de vechi, cei câteva sute de credincioși din Brodina de Sus sărbătorind în această noapte trecerea dintre ani și Ajunul Sfântului Vasile, potrivit monitorulsv.ro.

Din primele informații, focul ar fi pornit din interiorul bisericii, cel mai probabil de la ghirlanda luminoasă care împodobea bradul de Crăciun.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la mai multe subunităţi, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din zonă. La sosirea echipajelor focul cuprinsese întreaga clădire a bisericii, făcând intervenția de stingere mult mai grea.

Din păcate biserica a ars în totalitate în timpul incendiului, iar toate eforturile făcute de pompieri pentru salvarea clopotniței au fost zadarnice, aceasta fiind la rândul ei mistuită de flăcări, potrivit Monitorul de Suceava.

Purtătorul de cuvânt al ISU a precizat că situaţia este în dinamică şi că nu s-au raportat victime până în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri