Caută
Close this search box.

Intrarea în Austria numai cu înregistrare electronică

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă noile măsuri de intrare în Austria, care vor fi obligatorii din 15 ianuarie, ora 00.00.

Astfel, de la data menţionată, persoanele care călătoresc în Austria au obligaţia de a se înregistra online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”, disponibil AICI .

În momentul intrării pe teritoriul austriac, călătorii sunt obligaţi să prezinte confirmarea completării formularului menţionat, în format electronic sau tipărit.

În situaţia în care nu este posibilă înregistrarea online, în mod excepţional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat şi semnat olograf.

Potrivit MAE, sunt exceptate de la măsura înregistrării electronice prin completarea formularului PTC următoarele categorii de persoane: transportatorii profesionişti de mărfuri, navetiştii, persoanele aflate în tranzit, persoane care participă la evenimente de familie care nu pot fi amânate (spre exemplu: ceremonii funerare).

De asemenea, MAE evidenţiază că pe lângă obligativitatea înregistrării electronice, până la data de 31 martie, persoanele care sosesc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină pentru o perioadă de 10 zile la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea pe teritoriul austriac, cu suportarea costurilor de către persoana în cauză.

Măsura carantinei poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Austria, costurile fiind suportate de către persoanele în cauză.

Aceste măsuri se aplică inclusiv turiştilor.

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care sosesc în Republica Austria din Australia, Finlanda, Grecia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Singapore şi Vatican şi prezintă documente justificative care să ateste faptul că în ultimele 10 zile anterior intrării în Austria s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri