Caută
Close this search box.

Iulian Fota îl execută pe Marcel Ciolacu: „Să compari ce am avut ieri la Washington cu 10 August este o ticăloşie”

iulian fota

Iulian Fota are o replică dură, după ce în România au apărut comparații între violențele de la Washington și protestul din 10 August 2018, din Piața Victoriei.

„Să compari ce am avut ieri la Washington cu 10 August este o ticăloşie. La 10 August, în București, lumea civilizată și onestă din stradă a avut dreptate, apărând democrația, în timp ce extremiștii din clădirea Guvernului greșeau. La Washington a fost exact pe dos.

Extremiștii americani din stradă au greșit grav și cei din Capitoliu, din clădire, apărau democrația. La București, jandarmii au fost de partea greșită, protejând trumpistii noștri, la Washington, poliția a apărat democrația și statul.

A doua comparație greșită este cea cu BLM. Extremiștii de ieri apărau o minciună, alegerile furate. BLM militează pentru o problemă reală și încă nerezolvată. Stop manipulării!”, a scris Fota, pe Facebook.

Întrebat miercuri seară, la Antena 3, dacă se aștepta la violențele de la Washington, Ciolacu s-a gândit să facă o comparație cu violențele din 10 August, de la București:

„Categoric, nu, nu se aștepta nimeni. Stau să mă întreb de unde sunt efectele. Este această suspiciune majoră de fraudare și o campanie dură, cu multă ură, ăsta e efectul la populație. Nu mă așteptam să se întâmple asta în SUA. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în România? Presupun că depășește 6 august”, a spus Marcel Ciolacu, referindu-se, evident, la represiunea făcută de jandarmi, pe 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, în Bucureşti, contra manifestanţilor paşnici.

Ulterior, Ciolacu a mai spus că abuzul de putere și refuzarea rezultatelor alegerilor reprezintă o practică pentru politicienii de dreapta, inclusiv din România.

Acesta a făcut declarațiile în contextul protestelor de la Washington.

”Sunt îngrijorat de evenimentele din Washington. Democrația americană merită mai mult. Este timpul pentru responsabilitate. Asta se întâmplă atunci când un om vrea toată puterea și divizează societatea.

Abuzul de putere și refuzarea rezultatelor alegerilor a (au – n.red) devenit o practică pentru politicienii de dreapta, inclusiv din România. Sunt convins că democrația americană va trece peste asta. Salut discursul serios și apelul la calm al președintelui – ales Joe Biden”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri