Caută
Close this search box.

Jill Biden, prima doamnă a SUA, cucerită de Nea Sandu, ultimul opincar al Olteniei

jill biden

Nea Sandu a cucerit-o pe Jill Biden, soția noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Ea a participat alături de acesta la o vizită de lucru făcută în țara noastră, în anul 2014. Jill a fost atunci impresionată de cultura și tradiția românească. Cu această ocazie, l-a cunoscut și pe nea Sandu, ultimul opincar al Olteniei.

La acel moment, Jill Biden a vizitat Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti’ din Bucureşti, fiind însoțită de Maria Băsescu, Prima Doamnă a României în 2014. Așa a aflat despre meșteșugarul Alexandru Ilinca, numit și nea Sandu. El este ultimul opincar al Olteniei și a dus toată viața mai departe această meserie tradițională.

El deţine o colecţie etnografică de-a dreptul impresionantă. Conţine aproape 60 de perechi de opinci, iar ea mai veche pereche a fost purtată de un ţăran din Horezu, în anul 1870, explică Viva.

Se pare că Alexandru Ilinca a preluat dragul de această meserie de la tatăl său. Principalul material pe care îl folosește este pielea de porc. Atrage atenția tuturor vizitatorilor când apare în cadrul unui târg de turism.

„S-a născut în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea. A învăţat să lucreze opincile de la tatăl său, Gheorghe Ilinca. A practicat croitoria până s-a pensionat şi a revenit cu drag la opincărie. Alexandru Ilinca a început să folosească din nou pielea de porc din care confecţionează tradiţionalele opinci. La toate târgurile la care este invitat, Alexandru Ilinca poartă mândru costumul popular, reuşind de fiecare dată să fie remarcat.

Barba albită de vreme, modul de lucru al opincilor (prin implicarea activa a publicului) şi poveştile despre lumea satului de odinioară, stârnesc de fiecare dată curiozitatea iubitorilor de tradiţie. Deţine o colecţie etnografică ce conţine aproape 60 de perechi de opinici, cea mai veche pereche a fost purtată de un ţăran din Horezu în anul 1870″, a scris Irina Scarlaciuc, pe pagina de Facebook a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea. Cu sinceritatea și pasiunea lui a cucerit-o nea Sandu și pe Jill Biden.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri