Caută
Close this search box.

Judecătorii desfiinţează ancheta Secţiei Speciale contra procurorilor DNA, din Dosarul Ponta-Blair

dosarul ponta-blair

La fel ca în cazul Kovesi în 2019, Curtea Supremă a făcut praf dosarul Adinei Florea, împotriva foștilor procurori de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu și Alfred Savu, acuzați de mai multe infracțiuni, precum represiunea nedreaptă sau influențarea declarațiilor, privind modul în care au anchetat Dosarul Ponta-Blair.

În motivarea prin care Înalta Curte a ridicat controlul judiciar impus procurorului Alfred Savu, judecătorul de drepturi și libertăți arată că Adina Florea a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prin plasarea acestuia sub control judiciar înainte de a fi audiat, dar și că această măsură a fost dispusă fără probe, ci doar pe baza unor indicii și bănuieli rezonabile.

În decembrie 2020, Secția Specială l-a trimis în judecată pe fostul procuror DNA, Mircea Negulescu, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau influențarea declarațiilor, în două cauze, printre care și dosarul Ponta-Blair, care îi viza pe fostul deputat Sebastian Ghiță și pe fostul premier Victor Ponta.

Anterior, în luna iulie, Negulescu fusese plasat în arest preventiv, iar procurorul Alfred Savu sub control judiciar, însă în luna august ambele măsuri au fost desființate de către Curtea Supremă.

În motivarea deciziei de ridicare a controlului judiciar, dispusă față de procurorul Alfred Savu, judecătorul de drepturi și libertăți al Instanței Supreme arată că măsura a fost dispusă atât cu încălcarea dreptului la apărare al acuzatului și în lipsa unor probe obiective, dar și că procuroarea Adina Florea nu cunoaște mai multe articole de lege, făcând confuzie între mai multe noțiuni juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri