Caută
Close this search box.

Ministrul Sănătăţii anunţă curăţenie fără toleranţă în Sănătate

vlad voiculescu

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că vor avea loc mari schimbări la vârful tuturor instituțiilor aflate în subordinea ministerului. El a dat ca exemplu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a cărei conducere va fi preluată de un expert de la Londra, Adrian Gheorghe.

„Va rămâne un singur secretar de stat. Vor exista schimbări peste tot, la toate instituțiile centrale din Sănătate, fără excepție, vor exista schimbări în toate instituțiile de mai jos.

Fiecare om care este deja în administrație și vrea să pună umărul la o schimbare im bine pentru români este binevenit în continuare. Cine este în afară și vrea să pună umărul din afara administrației să își trimită CV-ul la ministru@ms.ro. Oricine își poate trimite CV-ul, cu o parte o să am o discuție.

Încercăm să aducem cei mai buni oameni. USR PLUS nu are o mare stimă pentru politizarea instituțiilor publice”, a declarat Voiculescu, într-un interviu pentru Epoch Times România.

Voiculescu a dat câteva exemple privitoare la cei care vor veni în sistemul de sănătate.

„Trebuie să fie oameni care să poată să ducă, care au implementat astfel de schimbări, care împărtășesc aceleași valori cu noi.

La Casa Națională de Asigurări de Sănătate vom aduce un expert de la Londra, care lucrează acolo de mai bine de zece ani, lucrează la Oxford, este domnul Adrian Gheorghe. Invit pe oricine să verifice CV-ul dumnealui”, a mai spus Voiculescu.

El a menționat că în perioada următoare va face și un audit al personalului din minister. Adrian Gheorghe are 35 de ani, fiind specializat în finanțarea Sănătății, evaluarea economică a intervențiilor de sănătate publică și povara economică a bolii.

Din noiembrie 2018, Adrian Gheorghe lucrează, ca senior health economist, în Departamentul de Epidemiologie a Bolilor infecțioase, la Imperial College London. Gheorghe are un doctorat la Universitatea din Birmingham, obținut în anul 2013. A lucrat timp de doi ani la London School of Hygiene and Tropical Medicine, cercetător în evaluare economică în Departamentul de Sănătate Globală și Dezvoltare.

Adrian Gheorghe a făcut parte din echipa lui Vlad Voiculescu, la Ministerul Sănătății, în 2016, și a fost coautor al mecanismului de feedback al pacientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri