Caută
Close this search box.

Nu au vrut să arunce dozele şi au vaccinat 70 de persoane care nu erau pe listă

Pentru că Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat extragerea a șase doze dintr-o fiolă de vaccin Pfizer/BioNTech, față de cinci până acum, reprezentanții DSP Suceava au văzut că le rămâne un număr destul de mare de vaccinuri pe care nimeni nu voia să le arunce.

Diferența provine din folosirea unui ac mai mic, în așa fel încât substanța să nu rămână pe acesta sau pe pereții flaconului. Așa se face că din cele 350 de doze de vaccin programate pentru Suceava, s-a ajuns la 420.

FOTO: captură TVR

Diferența trebuia folosită cumva și astfel au fost vaccinate și 70 de persoane care nu erau pe lista de priorități, dar se aflau în preajma centrului de vaccinare sau au fost informate de către angajații spitalului județean.

”Ne-ar fi părut rău să aruncăm un număr substanţial de doze de vaccin, astfel încât am făcut o mobilizare la nivelul spitalului, iar ulterior lucrurile s-au făcut publice pe calea reţelelor de socializare astfel încât au venit la spital mai multe persoane decât am preconizat noi.

Chiar dacă nu erau toţi cadre medicale, am fost bucuroşi că am avut aşa o adresabilitate mare, astfel încât am folosit dozele de vaccin şi pentru persoane care nu erau din personalul medico-sanitar, dar erau cetăţeni ai municipiului Suceava, care, la fel ca noi, sunt expuşi la virus. În acest fel am conlucrat la binele întregii comunităţi”, spune dr. Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt DSP Suceava, citată de TVR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri