Decretul semnat de președintele Klaus Iohannis dă drepul angajaților care fac parte din personalul medical de pe ambulanțe, printre altele, să se pensioneze cu 10 ani mai repede decât o fac medicii din spitale și cu o vechime mai mică, să primească prime la detașarea în alte orașe și 10 zile de concediu în plus.
Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat.
Conform acestuia:
– Personalul aflat în contract cu serviciile publice județene și locale Salvamont și cu serviciile publice județene Salvaspeo, atestat ca salvator montan, respectiv ca salvator din mediul subteran și/sau subacvatic speologic, este asimilat personalului profesionist operativ prevăzut de prezenta lege.
– Personalul profesionist operativ are dreptul la: (…)
d) concediu de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, plătit de angajator și care se acordă pentru prevenirea îmbolnăvirii profesionale, urmând a fi efectuat, la cerere, într-o stațiune balneoclimaterică și de tratament pe teritoriul României, inclusiv decontarea transportului, asigurat de angajator; (…)
f) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau de detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare și transport în țară și străinătate, în condițiile legii; (…)
h) asigurarea de despăgubiri în caz de accident de muncă, suportate de angajator;
De asemenea, personalul profesionist operativ beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are vârsta minimă de 57 de ani;
b) are un stagiu de cotizare de cel puțin 30 de ani, din care cel puțin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.