Caută
Close this search box.

Preotul care își călca enoriașii în picioare și ghicea în Evanghelie, șantajat cu un film compromițător. În 4 luni a plătit peste 60.000 de euro!

Un cunoscut preot român a fost șantajat de mai mulți bărbați pentru a nu posta în spațiul public imagini cu el, cu caracter compromițător, respectiv imagini cu tentă sexuală! Bărbații au fost prinși în flagrant de către Poliție.

Potrivit surselor GÂNDUL.RO, bărbatul șantajat este Părintele Marin de la Videle, un preot foarte cunoscut în localitatea sa, dar și în București.

„La data de 8 decembrie 2020, Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, a demarat cercetări într-un dosar în care un bărbat din județul Teleorman reclama faptul că un tânăr care îl ajuta cu transportul i-a pretins și obținut, în mod repetat, sume de bani pentru a nu face public imagini cu caracter compromițător.

„Au pretins și obținut de la persoana vătămată sume de bani pentru a nu posta în spațiul virtual și a nu transmite fotografii și videoclipuri cu caracter compromițător”

În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că în cauză sunt implicați mai mulți bărbați, care în perioada septembrie- decembrie 2020, au pretins și obținut de la persoana vătămată sume de bani pentru a nu posta în spațiul virtual și a nu transmite fotografii și videoclipuri cu caracter compromițător”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Șantajiștii, prinși în flagrant!

Potrivit sursei citate, la data de 10.01.2020 polițisti din cadrul Secției 24 Poliție, împreună cu procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au prins în flagrant delict doi dintre bărbați, imediat după ce au primit de la  preot suma de 5000 lei, bani puși la dispoziția acesteia de organele de urmărire penală și  marcați în prealabil de specialiștii criminalisti.

„În continuarea activităților procesuale au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară , două în București și trei în județul Călărași, fiind depistate și   conduse la audieri alte 5 persoane.

Părintele își călca în picioare enoriașii

Cercetarile sunt continuate de Secția 24 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Prejudiciul reclamat este de aproximativ 300.000 lei”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Preotul Marin este cunoscut atât în Teleorman cât și în București, iar presa a scris despre el că își călca în picioare enoriașii, în cadrul unui ritual foarte ciudat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri