Caută
Close this search box.

Şapte persoane, audiate la DIICOT Buzău în urma unor percheziţii la o grupare de proxenetism

Şapte persoane, cu vârste între 20 şi 56 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, suspectate că fac parte dintr-o reţea specializată în proxenetism, au fost duse, joi, la sediul DIICOT Buzău pentru audieri, în urma unor percheziţii. Suspecţii ar fi recrutat tinere pentru a se prostitua în Germania şi Elveţia, ancheta fiind desfăşurată în cooperare cu autorităţile judiciare din aceste ţări.

Potrivit Poliţiei Române, joi dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău şi procurori DIICOT au făcut şapte percheziţii, în municipiul Râmnicu Sărat, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări în proxenetism şi spălare de bani.

Şapte persoane sunt suspectate că, în perioada 2016-2020, au pus bazele unei grupări infracţionale cu scopul exploatării sexuale a mai multor femei.

„Victimele erau atrase cu promisiunea întemeierii unei familii, deziderat ce era condiţionat de acumularea prealabilă de importante sume de bani, sume ce nu ar fi putut fi obţinute în alt mod decât prin practicarea prostituţiei. Interesul real al proxenetului era dezvăluit pe durata desfăşurării activităţii de prostituţie, când victimele erau supuse la presiuni din ce în ce mai mari pentru obţinerea de venituri cât mai consistente, presiuni însoţite in cele mai multe cazuri de corecţii fizice”, au explicat, la rândul lor, reprezentanţii DIICOT.

Astfel, au fost recrutate 6 tinere care au fost transportate în Germania şi ulterior în Elveţia şi determinate să se prostitueze. Banii obţinuţi de pe urma activităţilor, aproximativ 400.000 de euro, au fost au fost inveştiţi de cei 7 membrii ai grupării în imobile şi autoturisme de lux.

Pentru prinderea celor 7 membri ai grupării s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Germania şi Elveţia. Cele şapte persoane au fost duse la sediul DIICOT Buzău pentru audieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri