Caută
Close this search box.

Traian Berbeceanu anunță relaxarea restricțiilor, după ce Capitala a intrat în scenariul galben: Se deschid cazinourile, cinematografele și barurile

traian berbeceanu

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că, dacă evoluția incidenței infectării cu COVID-19 se menține în următoarele 48 de ore, va convoca Comitetul pentru Situații de urgență pentru a relaxa unele măsuri restrictive, printre care redeschiderea parțială a cinematografelor și restaurantelor.

„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. Sunt vești care nu pot decât să ne bucure! Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate”, scrie pe Facebook Traian Berbeceanu.

El precizează că, în conformitate cu prevederile normative în vigoare, printre măsurile vizate se numără și:

– permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor

– redeschiderea activităților „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;

– permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

„Facem un apel la respectarea cu strictețe, în continuare, a măsurilor aflate în vigoare, astfel putând ca, în curând, măsurile de relaxare să fie și mai generoase”, conchide prefectul Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri