Caută
Close this search box.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei: Instalatia electrica si de aprovizionare cu oxigen au fost deconectate automat. S-a evitat o tragedie şi mai mare!

traian berbeceanu

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că, atunci când s-a declanșat incendiul de la Institutul „Matei Balş”, instalația electrică și de aprovizionare cu oxigen au fost deconectate automat. Astfel, a putut fi evitată o tragedie de și mai mari proporții.

Berbeceanu a declarat că a observat o organizare impecabilă a personalului medical de la „Matei Balş”, după producerea incendiului.

„Când am ajuns, incendiul era deja lichidat, se proceda la evacuarea și relocarea pacienților din pavilionul afectat. O organizare impecabilă, din punctul meu vedere, dincolo de faptul că s-a produs o nenorocire, o dedicare totală a personalului medical de la „Matei Balş”.

Vreau să reamintim tuturor că echipa medicală de la „Matei Balş” de un an de zile lucrează la foc continuu, într-un stres incredibil, o dedicare totală pentru pacienți”, a transmis prefectul Capitalei.

Întrebat dacă au fost și cadre medicale rănite, prefectul Capitalei a răspuns: „Nu am astfel de informații, din fericire, cred că nu au fost astfel de situații. La momentul la care eu am plecat de la „Matei Balş” erau cei patru decedați, dar nu erau probleme deosebite legate de ceilalți pacienți sau de personalul medical sau auxiliar al Institutului „Matei Balş”.

Când am plecat, sosise echipa de cercetare la fața locului, de la Serviciul Omoruri, și procurorii criminaliști, care, împreună cu cei de la IGSU, efectuează cercetarea la fața locului și să stabilească cauzele acestei tragedii”.

Berbeceanu a menționat că pavilionul unde s-a produs incendiul era recent renovat și că sistemele anti-incendiu au funcționat.

„Știu că acel pavilion, la care s-a produs incendiul, este recent renovat și era renovat după toate standardele cerute. Din informațiile pe care le-am obținut la fața locului, în acel pavilion nu erau probleme de încălzire.

Din fericire, sistemele anti-incendiu au funcționat și, în momentul în care s-a declanșat incendiul, instalația electrică și instalația de aprovizionare cu oxigen au fost deconectate automat și, în felul acesta, s-a putut evita o tragedie de și mai mari proporții.

În urma renovării pavilionului, toate sistemele au fost schimbate și erau după standardele cerute de normele în vigoare”, a mai afirmat Traian Berbeceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri