Caută
Close this search box.

Un deputat AUR vrea să intre-n Parlamentul României cu mitraliera

Gianina Șerban

Gianina Șerban, deputată AUR, a scris, într-un dialog cu un internaut care îi cerea să intre cu mitraliera în Senat şi să îi pună pe toţi la pământ, că ”este o idee foarte bună”, însă ulterior aceasta şi-a şters comentariul, transmite Antena3.ro

  • ”Dar ce voiați, doamnă Gianina Șerban? Ori intrați cu mitraliera în Senat și îi culcați pe toți, ori degeaba ne scrieți aici. Aici nu ne sunteți de nici un folos. Faceți cu ei dacă aveți sânge ce a făcut sclavul de Iliescu cu Ceaușescu. Câțiva generali de armată, SPP, SRI, Antidrog, și alte instituții de partea dumneavoastră și atât contează… șobolanii ăștia sunt nimic fără astea.. Sau ați uitat că valoarea sclavului este dată de relații?”, a fost mesajul internautului, pe o rețea socială.
  • ”Ideea dumneavoastră nu e rea, dar nu e aplicabilă. Pe lângă acest fapt, după cum bănuiesc că știți, sistemul e făcut de cei care ne-au condus timp de 30 de ani, să pună interesul personal mereu mai presus de al cetățeanului de rând. Cât despre relații, nu le avem!”, a fost răspunsul deputatei.

Gianina Șerban va reprezenta Alianța pentru Unirea Românilor în Parlament pentru următorii 4 ani. Aceasta a deschis lista Camerei Deputaților din partea județului Ilfov.

Potrivit Newsweek.ro, Gianina Șerban are, potrivit declarației de avere, trei case, două spații comerciale, trei terenuri și trei mașini de teren: Porsche Cayenne, Mercedes ML și un BMW X1.

Deputata AUR deține împreună cu soțul ei două terenuri cumpărate în 2016: unul intravilan, de 2.500 mp, și unul extravilan, de 4.999 mp, plus un teren arabil de 708 mp, moștenit în 2018.

Cei doi soți mai dețin împreună două spații comerciale și două case construite în perioada 2016 – 2017, plus una moștenită în 2018. Dar opulența stă în cele trei mașini de teren: Porsche Cayenne, Mercedes ML și un BMW X.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri