Caută
Close this search box.

Un incendiu puternic a izbucnit la cel mai mare producător de vaccinuri din lume

Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume.

”Cinci persoane au murit” în incendiu, a declarat pentru presă primarul oraşului Pune, Murlidhar Mohol, iar directorul general al companiei, Adar Poonawala, a prezentat ”condoleanţe” familiilor victimelor pe contul său de Twitter.

Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Captura

„Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Institute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”.

„Am trimis acolo şase sau şapte mașini de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat, înițial, pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri.

„Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului”, a declarat pentru AFP poliţia din Pune, fără a oferi alte detalii.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID-19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri