Aleksei Navalnîi este judecat pentru defăimarea unui veteran din al Doilea Război

Aleksei Navalnîi

Un proces de defăimare împotriva lui Aleksei Navalnîi a început la Moscova, în prezenţa opozantului politic rus, la câteva zile după ce a fost condamnat la aproape trei ani de închisoare.

Oponentul este acuzat de faptul că a difuzat informaţii mincinoase şi injurioase, despre un fost combatant din al Doilea Război Mondial, relatează AFP, via News.ro. Aleksei Navalnîi a luat parte la audiere dintr-o cutie de sticlă, rezervată deţinuţilor, a constatat un jurnalist AFP, la faţa locului.

Opozantul anticorupţie este acuzat de faptul că a difuzat informaţii mincinoase şi injurioase, despre un veteran din al Doilea Război Mondial, care a apărut într-un clip din campania din vară, în vederea referendumului prin care Vladimir Putin şi-a consolidat puterea.

Navlanîi i-a catalogat pe cei care luau cuvântul în această înregistrare video, inclusiv pe veteran, drept o ruşine a naţiunii şi drept trădători. Opozantul, care riscă cel puţin o amendă usturătoare, dacă nu o condamnare la închisoare, denunţă un proces politic.

Inamicul jurat al Kremlinului, un avocat în vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost condamnat marţi la doi ani şi opt luni de închsoare cu privire la faptul că a încălcat un control judiciar datând din 2014.

El acuză autorităţile de faptul că vor să-l reducă la tăcere, după ce a supravieţuit, în vară, unei tenatative de otrăvire cu un agent neurotoxic de tip noviciok, o tentativă de asasinat de care îl consideră vinovat pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Arestarea opozantului rus, la 17 ianuarie, la întoarcerea în ţară după cinci luni de convalescenţă în Germania, a condus la manifestaţii reprimate în întreaga ţară şi la peste 10.000 de arestări, un record în ultimii ani.

Joi, opozantul şi-a îndemnat susţinătorii să-şi depăşească frica şi să elibereze Rusia ”de hoţi”.

Însă echipa sa nu a îndemnat la noi manifestaţii imediat.

Cazul opozantului este evocat vineri, într-o întâlnire între şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi omologul său rus Serghei Lavrov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *