Caută
Close this search box.

Bode, MAI: Pe 70 de km din Autostrada Transilvania, se va lucra efectiv în anul 2021

bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, afirmă că pe cinci tronsoane ale autostrăzii Transilvania „există toate condiţiile ca lucrările să se desfăşoare” şi a anunţă că 62 de firme s-au arătat interesate de contractul pentru tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău, în valoare de un miliard de euro.

Bode adaugă că, deşi nu mai este ministru al Transporturilor, monitorizează cu atenţie situaţia lucrărilor şi nu are nici o rezervă să discute cu titularul portofoliului despre acest subiect.

Întrebat ce date are despre problemele legate de exproprieri pe unele tronsoane ale autostrăzii Transilvania, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, a prezentat, stadiul lucrărilor pe unele tronsoane, precizând că este vorba despre date oficiale.

„Am fost convins că sunteţi preocupaţi de autostrada Transilvania toţi şi, dincolo de preocupările fireşti legate de activitatea MAI, cu toţii ne dorim, cetăţeni ai judeţului Sălaj, ca autostrada Transilvania să devină o realitate cât mai curând posibil.

Şi, în aceste condiţii, m-am documentat înainte de a veni aici, discutând cu foştii mei colegi din compania de drumuri şi o vă dau câteva date pe care mi le asum şi ele pot fi transmise fără nicio rezervă, pentru că sunt din surse oficiale, nu sunt opinii ale fostului ministru”, a afirmat Lucian Bode, deputat de Sălaj.

Bode a mărturisit că a primit „replici, discuţii, unele directe, altele mai pe la colţuri”, din partea tuturor politicienilor din Sălaj, inclusiv din partea unor prieteni din PNL, după ce a afirmat, anul trecut, că anul 2021 a fi anul construcţiei Autostrăzii Transilvania.

El a explicat care este stadiul lucrărilor pentru unele tronsoane ale acestei autostrăzi unde au fost semnate contracte, arătând că „pentru toate cele cinci contracte sunt create toate condiţiile pentru ca lucrările sa se desfăşoare, vorbim de 70 kilometri de autostradă din autostrada Transilvania, unde se va lucra efectiv in anul 2021”.
Lucian Bode a mai afirmat de asemenea că, pentru tronsonul de 41 de kilometri Poarta Sălajului – Nuşfalău, proiect care care include tunelul Meseş estimat la un miliard de euro inclusiv TVA, există 62 de operatori care s-au arătat interesaţii de contract.

„Poarta Sălajului – Nuşfalău, pe data de 16 noiembrie 2020 am demarat licitaţia. Pe 19 februarie se vor depune ofertele. (…) Este foarte important că au fost solicitate informaţii pentru a participa la această licitaţie cu precalificare, din partea a 62 de operatori, deci interesul este enorm pentru realizarea acestei lucrări, valoarea este de aproape un miliard de euro, TVA inclus.

Dincolo de complexitate, interesul este enorm pentru acest tronson de autostradă. Probabil cei 62 de operatori care au cerut informaţii se vor asocia şi vom avea 10-15 oferte, sunt convins că peste 10 oferte vom avea pentru acest obiectiv.

Precalificarea înseamnă că primii 6 sunt selectaţi pe baza experienţei în tuneluri realizate în UE, pe tot ce înseamnă execuţia de poduri, cifra de afaceri. Cifra de afaceri pentru o companie care vrea să participe aci este de un miliard de euro.

Nu sunt multe companii în Europa care pot participa la o astfel de licitaţie. (…) În minim 6 luni, fără contestaţii, am putea avea un contract de proiectare şi execuţie pentru tronsonul Poarta Sălajului Nuşfalău inclusiv tunelul ;eseş”, a afirmat fostul ministru al Transporturilor.

În contextul în care a făcut publice date despre situaţia lucrărilor, fostul ministru a mărturisit că este interesat în continuare de domeniul condus acum de Cătălin Drulă.

„Eu, chiar dacă am plecat din fruntea Ministerului Transporturilor, monitorizez cu foarte mare atenţie ce se întâmplă acolo şi nu am nicio rezervă să am discuţii cu domnul ministru al Transporturilor, cu domnul Drulă, dacă lucrurile nu vor evolua în ritmul pe care vi l-am prezentat aici, dar nu am nici un element să spun că nu se va întâmpla aşa”, a adăugat Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri