Caută
Close this search box.

CEO-ul de la Terapia Cluj spune că a găsit soluţia pentru minerii disponibilizaţi

minerii

CEO-ul Terapia Cluj, Dragoș Damian, e convins că problema minerilor din Valea Jiului poate fi rezolvată extrem de simplu: 5.000 de angajați din mine ar putea fi relocați foarte simplu, prin intervenția promptă a politicienilor.

Pentru toți s-ar găși rapid locuri de muncă în județele mai înstărite, precum Cluj și Timiș.

„Nu există șomaj după pandemie în marile aglomerări industriale din România, pentru că de acolo pleacă majoritatea muncitorilor la muncă, în vest, nu mai există școli profesionale, iar universitățile tehnice produc absolvenți nepregătiți, care vor salarii mari fără să știe să facă ceva.

Orice director de fabrică vă va spune că nu găsește muncitori calificați sau specialiști în controlul calității, singurele opțiuni fiind să și-i dezvolte singuri sau să-i recruteze de la competiție.

Green Deal. Să ne înțelegem, va închide toate minele de cărbune din România – se cheamă pompos „decarbonizarea sistemului energetic” – este prea târziu să se mai facă investiții pentru a sustenabiliza mineritul.

Vor fi închise și câteva fabrici chimice, pentru care, iar, este prea târziu un upgrade tehnologic – se definește savant drept „sprijin pentru inovare în sectorul industrial, așadar în 10 ani România mai pierde suveranitate economică, dacă mai avea de unde”, susține Dragoș Damian, conform Business Magazin.

Managerul Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente de pe piața locală, le sugerează politicienilor să facă o listă cu câteva zeci de fabrici, care să îi preia pe mineri.

„Deja am aderat la pactul verde, fără ca vreun politician român să bată cu pumnul în masă și să spună: „Vreau derogări și tranziție mai lungă, pentru că asta înseamnă tranziție justă pentru români”. Nu suntem noi copii teribili, precum Polonia sau Ungaria, noi pur și simplu acceptăm orice.

Așadar, salvarea a 5.000 de mineri sunt bani bine folosiți, anticipând modificările pe care le va produce pactul verde european. Autoritățile să facă o listă, cu 50 de fabrici gata să îi preia, și să plătească prin acești angajatori costuri de relocare cu familiile, pentru cel puțin un an și jumătate, din salariul din primul an. Maximum 200 de milioane de lei, la un calcul sumar”, a scris Damian.

Acesta crede că politicienii trebuie să coacă un plan, prin care să „reloce și reconverteasca tot personalul care se află în zonele industriale, despre care se știe sigur că se vor închide, grație Green Deal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri