Câştigătorul pentru construcţia lotului 4 (între Coloneşti şi Piteşti), cu o lungime de 31,8 kilometri, a fost anunţat miercuri seara de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

„Încă o veste bună pentru Drumul Expres DX12 Craiova – Piteşti – a doua pe această săptămână. Tocmai a fost anunţat câştigătorul pentru construcţia lotului 4 (între Coloneşti şi Piteşti), cu o lungime de 31,8 km.

Este vorba de aceeaşi firmă românească care construieşte loturile 2 şi 3. Ca orizont de timp, contractul prevede 12 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţie, iar perioada de garanţie este de 120 de luni. Îmi doresc ca procesul să nu mai fie tergiversat de alte contestaţii şi ca, în zilele următoare, CNAIR să semneze contractul cu antreprenorul”, a scris Drulă pe contul său de Facebook.

„Cum stăm cu celelalte loturi: lotul 1 (17 km) are ca termen de finalizare anul 2022 – săptămâna aceasta am emis penultima autorizaţie de construire, constructorul are front de lucru pe 80% din tronson, vom finaliza curând ultimele exproprieri şi pentru cei 3 km unde încă nu se lucrează.

Pe lotul 2 – Balş-Slatina – se lucrează cu peste 700 de oameni şi utilaje la cei 40 de km ai tronsonului. Stadiul este de circa 60%, aşa că ne aşteptăm ca acest lot să fie gata la final acestui an, conform promisiunii constructorului!

Pe lotul 3 – Slatina-Coloneşti – constructorul român (acelaşi ca pe loturile 2 şi 4) face organizarea de şantier, iar în martie încep din plin lucrările, care se vor finaliza tot în 2022. DX12 Craiova-Piteşti (121 km) este unul dintre principalele obiective la capitolul transport rutier, aflat în programul de guvernare.

Anul acesta alocăm 760 de milioane de lei pentru acest proiect. Continuăm munca pe toate proiectele şi livrăm fapte, nu vorbe”, a adăugat ministrul Drulă.

În urma finalizării procesului de reevaluare a ofertelor dispus de Curtea de Apel Bucureşti prin Hotărârea Civilă nr. 2127/2020, pronunţată la data de 16 noiembrie 2020 şi adusă la cunoştinţă Autorităţii Contractante în data de 28 decembrie 2020, în cursul zilei de miercuri, 24 februarie 2021, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4”.

Astfel, potrivit unui comunicat al CNAIR, remis miercuri seara Agerpres, este vorba despre aceeaşi firmă românească care construieşte loturile 2 şi 3, respectiv Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade (cu SA&PE Construct – lider de asociere), cu preţul de 617,081 milioane de lei, fără TVA.

86 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here