Caută
Close this search box.

Dezvăluirile incredibile ale unui medic dintr-un spital Covid. Decese cumplite și cauzele lor (VIDEO)

Profesorul Gheorghe Andrei Dan, șeful Secției clinice de cardiologie al Clinicii Medicale Colentina din Capitală, a explicat într-un interviu pentru SpotMedia că în perioada pandemiei au fost și pacienți care au murit pentru că nu au beneficiat de tratamentul de care aveau nevoie.

Gheorghe Andrei Dan consideră că împărțirea unităților medicale în spitale Covid și suport Covid a fost o mare greșeală: „Nu înțeleg de ce noi înșine, ca breaslă, ne-am complăcut în această modalitate de azvârlire a pacientului spre spitalele Covid, care au devenit stigmatizate, un soi de centre de detenție sau domiciliu obligatoriu. Și stigmatizat a fost și pacientul”, a spus acesta.

”Am învățat repede cât de neproductiv, de păgubos este conceptul de spital Covid și spital suport Covid, dar el a rămas, deși am explicat, am făcut memorii, am fost la Parlament, iar oamenii au început să se convingă în timp asupra acestui adevăr, odată cu amplificarea numărului de cazuri, atunci când aceste instituții “neo-formate” nu mai puteau face față. Spitalele Covid au fost o soluție simplă de a scăpa de prezența pe stradă a bolnavului Covid. În martie, neținând cont de reguli europene ale dreptului omului, pacienții asimptomatici au ajuns în spitale Covid unde au fost “deținuți” până la negativare”, a spus medicul Andrei Dan pentru SpotMedia.

Medicul a mărturisit că a avut nenumărate cazuri de pacienți care au murit, deoarece nu au avut tratament și supraveghere.

„Am avut nenumărate cazuri de pacienți care s-au prăpădit, pentru că nu au avut tratament și supraveghere. Am pacienți care sunt la limită. Sunt pacienți care au ieșit din perioada Covid și aveau nevoie de o îngrijire, dar nu au mai fost primiți în spitale nonCovid. Nu se întâmplă doar la noi. Dar la noi domină tăcerea”, a spus acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri