Caută
Close this search box.

Directorul OMS nu exclude nici o ipoteză privind originea pandemiei, după ancheta experţilor la Wuhan

oms

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a afirmat vineri că „toate ipotezele rămân pe masă” în ceea ce priveşte originea pandemiei, după o misiune de o lună a unor experţi mandataţi de organizaţie în China, informează AFP.

În timpul conferinţei de presă pe care au susţinut-o luni la Wuhan, la sfârşitul misiunii lor, experţii au părut să excludă ipoteza că virusul ar fi putut scăpa din institutul de virusologie al oraşului, după cum afirma administraţia Trump. În opinia lor, această ipoteză este „foarte improbabilă”.

„Unii s-au întrebat dacă anumite ipoteze (cu privire la originea pandemiei) au fost abandonate şi, după ce am discutat cu membrii echipei, eu vreau să confirm că toate ipotezele rămân pe masă”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în timpul conferinţei sale de presă bi-săptămânale asupra pandemiei.

„Acesta a fost un exerciţiu ştiinţific foarte important în circumstanţe foarte dificile”, a subliniat el.

Dr. Tedros şi-a exprimat speranţa că un raport preliminar va putea fi publicat săptămâna viitoare, iar raportul final „în următoarele săptămâni”, potrivit Agerpres,

Primele concluzii prezentate în timpul unei conferinţe de presă a experţilor în China au fost primite cel puţin cu prudenţă sau chiar cu scepticism, în special în SUA.

„În loc să sărim la nişte concluzii care pot fi motivate de orice exceptând ştiinţa, vrem să vedem unde ne duc datele, unde ne duce ştiinţa, şi concluziile noastre vor fi fondate pe aceasta”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price, care a adăugat cu toate acestea că SUA „susţin total această anchetă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri