Caută
Close this search box.

”Doar Putin mă poate ajuta”. Legendarul Duckadam, la 62 de ani, o lună întreagă de încercări zadarnice pentru a se vaccina

Vaccinarea împotriva noului coronavirus a împărțit și lumea sportului în România. Simona Halep s-a vaccinat deja, alți sportivi importanți abia așteaptă să o facă. Există însă și multe nume importante care își anunță reticența.

Legendarul portar Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, omul care a contribuit DECISIV la singura cupă a Campionilor Europeni câștigată de o echipă românească de fotbal – Steaua în 1986) va împlini peste o lună 62 de ani, el a suferit deja o operație pe inimă, se încadrează în grupa de risc și, totuși, nu reușește să ajungă la vaccinarea anti-Covid, conform declarațiilor sale. Are speranțe doar de la Vladimir Putin și vaccinul Rusiei, Sputnik V.

Duckadam vrea vaccinul rusesc, în vreme ce Gigi Becali e conspiraționist: “Te obligă să îți bagi cip”

Helmuth Duckadam a postat pe pagina sa de Facebook o poză alături de un bust al lui Vladimir Putin, cu mesajul “Tu ești singura mea șansă să mă vaccinez”.

Fostul mare portar vrea să se vaccineze anti-Covid, însă nu reușește să prindă loc liber la centrele autorizate. „Încerc să mă programez de o lună și nu reușesc, de asta am spus că doar el mă poate ajuta”, a explicat Duckadam.

Sputnik V, vaccinul dezvoltat în Rusia, a fost primit inițial cu mare scepticism. Dar ultimele cifre arată că eficiența sa este una foarte bună. Ungaria a început deja să folosească Sputnik V, în ciuda faptului că Uniunea Europeană nu a dat încă aviz favorabil.

Cea mai controversată reacție în legătură cu vaccinul anti-Covid a avut-o Gigi Becali, așa cum era de așteptat. Patronul FCSB a avut un discurs halucinant în direct la TV.

“Mai bine zic ‘Taie-mi capul!’. Dar vaccin nu fac! O să te oblige să îți bagi cip! Și ce înseamnă mâna dreaptă și fruntea? Înseamnă Sfânta Cruce! Și asta-l are pe drac. Și o să spună să-ți pui plachetă cu 666 în tine. Și degeaba mai faci Sfânta Cruce pentru că-l ai pe dracul în tine. Te manipulează cu 5G, cu 9G! Au și 9G!”, declara Gigi Becali la România TV.

Au fost și păreri mult mai rezonabile ale celor sceptici să se vaccineze. Gică Popescu a spus că așteaptă mai multe informații, mai ales pentru că încă mai are anticorpi și își permite să mai aștepte.

Gică Popescu va lua o decizie atunci când nu va mai avea anticorpi. Croitoru și Grozavu, tentați să refuze

“Atât timp cât am anticorpi, nu mă vaccinez. Apoi, vom vedea. Am o reticență și mă uit în mass-media. Unii zic într-un fel, alții zic că mai așteaptă până să se vaccineze”, a declarat Gică Popescu la Telekom Sport.

Marius Croitoru și Leo Grozavu, doi dintre antrenorii din zona de play-off în Liga 1, au anunțat că nu vor să se vaccineze împotriva noului Coronavirus.

“Jucătorii mei pot decide dacă se vaccinează. Dar, atât timp cât alegerea ne aparţine, nu pot să-i oblig să facă un lucru. Personal, nu, nu mă voi vaccina”, a declarat Marius Croitoru.

Deși a fost infectat cu noul coronavirus, ba chiar a avut o formă destul de dură, Leo Grozavu este și el reticent în privința vaccinului. “În momentul de față nu știu ce să fac. Vom vedea ce se întâmplă în fotbal, dacă vom fi obligați, nu avem de ales. Dar dacă e o chesitune benevolă, voi vedea, mai aștept. Sunt circumspect pentru că văd că sunt niște reacții adverse. Încercăm cu alte metode să fim rezistenți în fața acestui virus”, a declarat Leo Grozavu.

“Simona Halep și-a făcut deja vaccinul Pfizer. Lăcătuș, Stelea și Andone așteaptă și ei să le vină rândul”

Simona Halep, cel mai important sportiv al României, s-a vaccinat miercuri împotriva noului coronavirus. Și a îndemnat cât mai mulți români să îi urmeze exemplul.

“Mă simt bine, am avut un pic de emoții. Îmi doream să mă vaccinez, am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine acum. Sper să se vaccineze cât mai mulți oameni”, a declarat Simona Halep.

Marius Lăcătuș, Bogdan Stelea, Ioan Andone, Ionl Dănciulescu și Daniel Pancu sunt doar câțiva dintre foștii fotbaliști care au anunțat că se vor vaccina împotriva noului coronavirus.

“Cred că vaccinul este necesar în tot ceea ce trăim acum și îl voi face în speranța că revenim la normalitate”, a declarat Marius Lăcătuș.

“Mă voi vaccina, sigur, dar atunci când îmi îmi va veni rândul. Nu mă bag în față, nu sunt disperat, iar nesimțit nu am fost niciodată”, a punctat și Bogdan Stelea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri