Caută
Close this search box.

Doi pescari teleormăneni dispăruţi pe Dunăre au fost găsiţi decedaţi

pescari teleormăneni

Doi pescari dispăruţi pe Dunăre, în dreptul localităţii Suhaia, Teleorman, de marţi seară, căutaţi de miercuri dimineaţă, au fost găsiţi decedaţi într-o zonă cu vegetaţie, după ce barca în care erau s-a răsturnat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

„În jurul orei 12,00, cele două persoane au fost găsite de scafandri la circa 30 de metri de locul unde s-au răsturnat cu barca, în vegetaţia din acel loc. Acestea au fost aduse la mal, unde personalul SAJ (Serviciului de Ambulanţă Judeţean – n.r.) a constatat decesul. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului”, au precizat reprezentanţii ISU Teleorman, conform Agerpres.

Un al treilea pescar s-a salvat marţi seara şi a dat alarma. Reprezentanţii ISU Teleorman şi Giurgiu s-au deplasat miercuri dimineaţa, la faţa locului, cu autospeciale, o barcă de salvare şi scafandri.

Într-o informare de presă, ISU Teleorman a precizat că, din cauza întunericului, nu au putut fi organizate activităţi de căutare în cursul nopţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri