Caută
Close this search box.

Dosarul Revoluţiei s-a întors la Curtea Supremă. Pe 26 martie au loc dezbateri cu privire la felul în care procurorii au remediat rechizitoriul

secţia specială

Dosarul Revoluţiei din 1989 – în care sunt vizaţi fostul preşedinte Ion Iliescu, generalul (r.) Iosif Rusşi Gelu Voican Voiculescu – s-a întors pe masa Înaltei Curţi, iar la termenul din 26 martie urmează a fi dezbăture remedierile aduse de procurori rechizitoriului.

Dezbaterile din Dosarul Revoluţiei se vor relua pe data de 26 martie,ora 9, la sala Secţiei Penale şi este de aştepat să se prezinte, din nou, sute de părţi civile.

Pe data de 9 octombrie 2020, Dosarul Revoluţiei a fost restituit de judecătorii ICCJ procurorilor Secţiei Parchetelor Militare pentru a remedia trei vicii care, în eventualitatea unei condamnări, ar fi dus la anularea acesteia, susţine Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“.

Cele trei aspecte de nelegalitate sunt:

confirmarea rechizitoriului de către un procuror care a lucrat în dosar,

alipirea a sute de volume care nu au legătură cu procesul

controverse cu privire la data finalizării rechizitoriului, în 2019, aşa cum rezultă dintr-un matrial video.

Toate cele trei motive ar fi putut constitui temei de anulare a deciziei în cazul unei eventuale condamnări pronunţate de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu privire la Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, trimişi în judecată anul trecut pentru infracţiuni contra umanităţii săvârşite în perioada 22-30 decembrie 1989.

„Oricare dintre cele trei vicii de procedură ar fi dus la anularea unei eventuale condamnări“, spune Doru Mărieş. Unul dintre vicii este o filmare (n.r.- vezi facsimil) în care procurorii militari spun că au semnat trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi la trei zile după data comunicată, oficial, de Parchetul General. Cei trei s-au filmat în birou, iar înregistrarea a ajuns la inculpaţi, spune Doru Mărieş.

„Sunt 3 adrese pe care eu le-am făcut anul ăsta către Secţia Parchetelor Militare, ale căror răspunsuri le semnează chiar procurorul Cătălin Ranco Piţu. Spune că rechizitoriul a fost semnat pe data de 5 aprilie 2019. Într-una spune că rechizitoriul a fost confirmat pe data de 8 mai. În alta spune că a fost confirmat pe 8 aprilie. În cea de-a treia adresă scrie negru pe alb că l-a verificat şi inclusiv semnat pe data de 5 aprilie. Oricum îl prindeam: dacă zicea pe 8, îl prindeam cu minciuna pe document, dacă zicea că e 5, îl prindeam cu minciuna pe înregistrare“, a declarat, pentru „Adevărul“, Doru Mărieş.

Concret, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989“ a intrat în posesia unei înregistrări video care îi surprinde pe Gheorghe Cosneanu, fost şef al Parchetelor Militare (în funcţie în primăvara anului 2019 – n.r.), pe procurorul Cătălin Ranco Piţu şi pe un consilier, a cărui identitate nu este încă stabilită, în timp ce semnează trimiterea în judecată a inculpaţilor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus în Dosarul „Revoluţiei“, pentru fapte comise în perioada 22-30 decembrie 1989.

Numai că, în înregistrare, procurorii cu greu se pun de acord asupra datei în care s-au filmat. Unul spune în faţa camerei video că este data de 8 aprilie 2019, altul îl corectează: 9 aprilie. Apoi, unul spune că anul este 2018, altul 2019. Problema identificată de Doru Mărieş este că Parchetul a comunicat, oficial, că Iliescu, Voican-Voiculescu şi Rus au fost trimişi în judecată pe 5 aprilie 2019. „Cred că nu mai e nimic de spus, atâta timp cât adresele nu coincid, ei se filmează, se dau singuri în primire. Opinia publică vede aceste 3 falsuri trimise de şeful Parchetelor Militare. La un an distanţă, el minte, măcar să îşi fi adus aminte că s-au filmat. Să vină şi să infirme propria înregistrare“, a subliniat Doru Mărieş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri