Caută
Close this search box.

Exercițiu militar româno-american în largul Mării Negre

Militari din Forțele Navale și din Forțele Aeriene ale României au executat vineri, 5 februarie, în bazinul Mării Negre, o misiune de instruire în comun cu militari din Forțele Navale ale SUA, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

„Fregata „Mărășești” din dotarea Statului Major al Forțelor Navale și cinci mijloace aeriene ale Statului Major al Forțelor Aeriene – respectiv patru aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă” şi un elicopter IAR-330 Puma L-RM al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu – au acționat alături de distrugătorul USS Porter și tancul petrolier USNS „Laramie” aparținând Marinei militare americane, în scopul demonstrării interoperabilităţii dintre militarii români și americani”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în domeniul naval, exercițiul a constituit prima activitate de instruire comună româno-americană din acest an și a avut ca obiectiv întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianței Nord- Atlantice în zona de Sud-Est a Europei, precum şi creșterea nivelului de interoperabilitate, demonstrând, încă o dată, implicarea SUA în asigurea securității în zona Mării Negre.

MApN a precizat că Fregata Mărășești, participantă la acțiune, este nava-comandant a pachetului de forțe maritime „Gata de acțiune” al Forțelor Navale Române, structură care asigură capacitatea de reacție imediată a Armatei României și managementul spațiului maritim al țării noastre, prin dislocarea rapidă a navelor, aeronavelor și a altor structuri specializate în raioanele maritime.

Secvența aeriană a exercițiului a fost coordonată de Componenta Operațională Aeriană din Statul Major al Forțelor Aeriene și a inclus misiuni de tip ADEX (exerciții de apărare antiaeriană), executate cu aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Bazei 86 Aeriană de la Borcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri