Caută
Close this search box.

Grindeanu: PSD a pregătit mii de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul acesta

grindeanu

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că parlamentarii social democrați vor depune ‘câteva mii de amendamente, la legea bugetului de stat, susținând că Guvernul Cîţu pune povara austerității pe salariații bugetari, pensionari, copii și studenți.

Sorin Grindeanu a prezentat alternativa PSD la legea bugetului propusă de Guvernul Cîţu, afirmând că diferența între viziunea social democraților și cea a coaliției de la guvernare constă în creșterea gradului de colectare a taxelor, prin combaterea evaziunii, recuperarea arieratelor și creșterea bazei de impozitare.

„Consiliul fiscal i-a spus lui Cîţu că nu poți crește o economie doar cu austeritate și tăieri. Este nevoie și de o creștere a veniturilor bugetare pe modelul propus de PSD (…) Nu sunt bani la buget pentru că Guvernul Cîţu nu se atinge de evaziunea de peste 100 de miliarde de lei, nu se atinge de arieratele neîncasate la bugetul de stat, de peste 35 de miliarde de lei.

Astfel, povara austerității este pusă pe salariații bugetari, pensionari, copii și studenți. Aici este diferența majoră de viziune între noi și Guvern”, a declarat Sorin Grindeanu, conform Ziare.com.

El a prezentat pe scurt câteva dintre amendamentele pe care PSD le va propune în Parlament, la legea bugetului, pe domenii precum Sănătate, Educație, Agricultură, amendamentele urmând a mai viza locurile de muncă și stimularea economiei, prin diverse programe.

„Pot să vă spun că avem aceste amendamente, pe care o parte le-am prezentat astăzi, dar sunt și foarte multe amendamente, pe fiecare județ în parte. Eu cred că vor fi, dacă le adunăm, câteva mii. Vedem când se intră la Parlament în procedură și când vor veni colegii mei. În județul Timiș, împreună cu colegii mei parlamentari PSD, vom depune în jur de 200 de amendamente la bugetul de stat”, a precizat Grindeanu.

Acesta a opinat că actuala Coaliție de guvernare șchioapătă și a susținut că „au fost mulți parlamentari liberali” care ar fi votat moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Eu cred că apelul pe care l-am făcut la actuala Coaliție, pe care o văd un pic că șchioapătă. Aș da un exemplu. În această săptămână, a fost votul pe moțiunea simplă, la adresa ministrului Voiculescu (…) M-am întâlnit la Parlament și am discutat cu parlamentari liberali.

Au fost foarte mulți care au venit la mine, dacă cer dovezi, pot să le dau, și care mi-au spus că, dacă ar fi vot secret, ar vota pentru. Asta arată că această Coaliție, și se și vede, scârțâie din toate încheieturile (…)

Să nu credeți că am vreo emoție dacă PNL ar ieși din istorie, chiar cred că ar trebui să iasă din istoria parlamentară. Dar aș vrea ca prefiguratul eșec politic pe care îl vor avea să fie cât mai puțin, dacă se poate deloc, pe umerii românilor.

De aceea încercăm să facem o opoziție constructivă și am venit în urmă cu trei săptămâni cu un buget alternativ”, a explicat Sorin Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri