Caută
Close this search box.

În a doua parte a anului, în România a murit echivalentul populaţiei unui oraş mediu

covid

Efectele propagandei coronasceptice se văd acum în statisticile care apar. Acestea sunt victimele.

În a doua jumătate a anului 2020, au murit în România cu 42.000 de persoane mai mult, comparativ cu perioada similară din 2019. Excesul la capitolul mortalitate este echivalentul populației unui oraș mediu din România, precum Slobozia sau Alexandria.

Cercetătorul Octavian P. Jurma a publicat zilele trecute o analiză comparativă, pe numărul deceselor înregistrate lunar în România.

Datele evidențiază ceea ce se numește în sănătatea publică „mortalitatea în exces”, adică numărul total de morți din orice cauză, care apar în timpul unei crize (pandemice), prin rapotare la o perioadă anterioară, în care criza respectivă nu exista.

Potrivit datelor oficiale publicate de INS și citate de Jurma, începând de la jumătatea anului trecut în țara noastră au început să moară mai mulți oameni ca în anul precedent, în proporții din ce în ce mai mari, de la o lună la alta.

Creșterea a început cu 2,5% morți în plus, în iunie, apoi a urcat la 10,2%, în iulie, la 16,2%, în august, ajungând în noiembrie la o valoare record de 68,7% decese în exces, înainte de a începe să coboare (59,7%, în decembrie anul trecut).

„Săptămâna trecută au apărut datele INS despre „Mișcarea naturală a populației” în luna decembrie. Avem acum imaginea completă a anului 2020, din punct de vedere al mortalității.

Încerc de mai multe zile să exprim în cuvinte semnificația acestui grafic și mi se pune un nod în gât și plumb în mâini. Bilanțul final este de aprope 3 ori mai mare decât prognoza mea pesimistă că vom depăși totalul de 15,000 de decese dacă nu vom intra în carantină la finalul lunii octombrie.

Cum poți explica sau justifica 42,000 de morți, de ce „nu ne-am putut permite” să îi salvăm? Întrebări la care istoria va da poate răspuns…

Indiferent de consecințe, este aproape exclus prin consensul politic validat electoral să mai avem vreodată carantină în România, în această pandemie. De aceea, pentru valul următor, care va veni cu certitudine, la fel de mare ca cel prin care am trecut, tot ce pot spune acum în concluzie și în perspectivă este:

a) Pandemie + Carantină = vieți salvate (mii de vieți salvate)

b) Pandemie + Relaxare = vieți pierdute (zeci de mii de vieți pierdute)

În primul val rațiunea a învins pandemia, în al doilea pandemia a învins rațiunea. Orice alt comentariu din parte mea este de prisos acum și vă invit să vă exprimați și voi opinia”, a scris medicul Jurma, pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri