Caută
Close this search box.

În Bucureşti nu există nici o saltea pneumatică în dotarea ISU. Bode: Raed Arafat va da socoteală!

Tragedia de la Constanța, unde o femeie a murit sub ochii pompierilor după ce s-a aruncat de la etajul 6 pentru a se salva din incendiu, a scos la iveală că în toată țara există doar patru saltele pneumatice, pentru intervenții în astfel de situații.

La ISU – București Ilfov nu există nici o saltea, deși în urmă cu 5 ani a avut loc o tragedie similară celei din Constanța, iar pompierii au adus atunci o saltea de la ISU Argeș.

De asemenea, la toate inspectoratele pentru situații de urgență din România sunt funcționale 110 autoscări, potrivit datelor obținute de HotNews.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Adrian Marin, a declarat, pentru HotNews.ro că cele 42 de inspectorate pentru situații de urgență au funcționale, la acest moment, 110 autoscări, dispozitive folosite la intervențiile de salvare la înălțime.

Cele mai multe autoscări – 13 – sunt în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ISU București-Ilfov.

„Toate cele 13 autoscări sunt operaționele. Cu mici probleme, care apar de la o zi la alta, dar sunt rezolvabile”, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov Daniel Vasile.

El a precizat însă că ISU București-Ilfov nu are în dotare nici o pernă pneumatică.

Potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode, în toată țara în dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență există doar 4 perne pneumatice.

„Este inadmisibil ca inspectoratele pentru situații de urgență să nu fie dotate cu o astfel de pernă pneumatică (…) Sunt doar 4 astfel de perne la nivel national. Este inadmisibil”, a declarat, miercuri, Lucian Bode.

El a spus că s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Departamentului pentru Situații de Urgență, cărora le-a cerut să fie începută „de urgență” achiziția unor astfel de echipamente „absolut necesare” pentru toate inspectoratele. Bode a precizat că o astfel de pernă pneumatică costă în jur de 40.000 de euro, iar achizițiile pot fi făcute din fonduri europene.

Întrebat dacă a discutat și cu șeful DSU, Raed Arafat, despre lipsa acestor dotări, Bode a răspuns:

„Cu dânsul am vorbit și dânsul va da explicații publice de ce nu au achizionat aceste perne pneumatice până acum”.

Situația a ieșit la iveală după tragedia de ieri de la Constanța. Așa am aflat că în tot județul Constanța, care are peste 680.000 de locuitori, nu există în dotarea pompierilor o pernă pneumatică. A existat până în 2015, când s-a stricat.

De asemenea, am aflat că ISU Dobrogea are doar 3 autoscări funcţionale – câte una la Cernavodă, Medgidia şi Constanţa.

Șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei, spune că miercuri dimineață în municipiul Constanța a fost adusă o a doua autoscară. Este vorba despre autoscara aflată în dotarea detașamentului de pompieri din Cernavodă.

Dacă se întâmplă ceva la Cernavodă și este nevoie de autoscară, va fi adusă cea de la Medgidia, spune șeful ISU Constanța, Cristian Amarandei. Menționăm că între cele două localități este o distanță de peste 28 de kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri