Caută
Close this search box.

Jurnalistul Mirel Curea de la EvZ o jigneşte pe Oana Pellea

mirel curea

Mirel Curea, redactorul șef adjunct al cotidianului electronic „Evenimentul Zilei”, invitat permanent al lui Mihai Gâdea, la emisiunea „Sinteza Zilei”, a lansat jigniri la adresa actriței Oana Pellea, actant proeminent al societăţii civile.

Curea este deranjat de faptul că aceasta a cerut să se facă vaccinări anticoronavirus și în Catedrala Neamului.

„Oana Pellea, un păcălici trist, trist de tot, apăsat de mizeria din jurul ei, a tuturor, a lumii întregi, însărcinată de divinitate cu grijă pentru soarta tristă a întregului, de la creanga de liliac ruptă de vânt, până la veverița căreia i-a scăpat ghinda pe scări.

Acum, nici Dumnezeu nu-i face pe plac, deși tristețea ei ar trebui să-L înduplece, și nu vrea ca oamenii să se vaccineze în Catedrale, așa cum ar fi normal după prințesa cernit încercănată de jale, ci în spitale”, a scris Curea, pe Facebook.

Evident că Oana Pellea greşeşte de data aceasta, pentru că nu spaţiile unde să se facă vaccinarea lipsesc, ci vaccinurile, iar criza este globală, dar nu Mirel Curea este cel potrivit să judece greşelile Oanei Pellea.

Un răspuns

  1. Un ziarist bun dar cu niște lipsuri de educație, un pic mai mult în barca acestui pesedeu împuțit și plin de infractori sau predictibili pentru un loc la Rahova sau Jilava .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri