Update Roverul a intrat la 22.49, ora României, în atmosfera marțiană, când a început să încetinească, moment în care a început numărătoarea inversă a celor 7 minute. Roverul a AMARTIZAT cu succes

Prima imagine, transmisă de pe Marte
Foto: NASA

Roverul Perseverance al NASA se apropie de Marte. Va trece cu bine de cele ”șapte minute de teroare”, iată întrebarea la care așteaptă raspuns o lume întreagă. Pentru a ajunge pe suprafața Planetei Roșii, roverul trebuie să supraviețuiască fazei finale: intrarea, coborârea și aterizarea.

​Momente istorice: NASA vrea să pună pe suprafața lui Marte al cincilea rover în 25 de ani, iar Perseverance, pentru care investiția totală a fost de 2,7 miliarde dolari, este cel mai sofisticat și conține o mulțime de experimente științifice.

Drumul către punctul final de amartizare – Jezero Crater – va cuprinde și cele ”șapte minute de groază” în care roverul trebuie să încetinească de la 21.000 km/h, la doar 2,5 km/h.

Dacă totul va merge bine, pe Marte va fi testat un elicopter special, dar și un instrument care va încerca să producă oxigen, extrăgând cu o pompă dioxid de carbon. Țelul suprem este să fie prelevate și probe de sol care să fie aduse pe Terra în 10 ani.

Jezero Crater
Foto: NASA

Perseverance este cel mai laborator de astrobiologie trimis către Marte și are o mulțime de instrumente științifice.

Este și cel mai greu obiect trimis pe suprafața altei planete
Jezero Crater, locul ales pentru amartizare, este un fost lac și se anunță a fi extrem de interesant din punct de vedere geologic.

Roverele din trecut nu ar fi putut să asolizeze în siguranță acolo. Va fi testat și un mic elicopter, o premieră pe o altă planetă și se va încerca și producerea de oxigen, cu un aparat care extrage dioxid de carbon.

Roverul va fora și va pune mostrele în niște mici recipiente ce ar trebui să fie duse pe Terra de o altă misiune, peste câțiva ani.

Mai multe experimente sunt gândite în ideea că oamenii vor ajunge în 20-30 de ani să locuiască și să muncească pe Marte.
Este de așteptat ca roverul să funcționeze cel puțin doi ani, timp în care să ”hoinărească” peste 15 km.

Roverul Perseverance cântărește 1.025 kg pe Terra și 395 kg pe Marte, datorită gravitației care este 39% din cea terestră. Are 3 metri lungime și 2,7 metri lățime și dispune de un braț robotic de 2,1 metri lungime. Are montate 19 camere video și două microfoane.

Cele șapte instrumente cu care va face experimentele științifice cântăresc 59 kg.

371 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here