Caută
Close this search box.

Meciurile româncelor de la Melbourne, amânate. Sute de sportivi şi oficiali, în carantină

simona halep

Aproximativ 600 de sportivi, oficiali şi membri ai stafurilor trebuie să intre în izolare, după ce un angajat al unui hotel a fost testat pozitiv cu coronavirus, relatează bbc.com.

Autorităţile australiene au decis ca joi să nu aibă loc nici un meci la Melbourne Park, ca urmare a acestei situaţii, potrivit News.ro.

Potrivit premierului statului Victoria, Daniel Andrews, programul de joi de la turneele găzduite de Melbourne Park ar urma să fie afectat.

“În acest moment, nu există un impact asupra turneului propriu-zis”, a precizat Andrews. Sportivii vor putea reveni în concurs după ce vor fi testaţi negativ.

Persoana găsită infectată este un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a lucrat la hotelul Grand Hyatt din Melbourne. Se bănuieşte că tânărul este contaminat cu tulpina britanică a coronavirusului. La hotelul respectiv au stat în carantină aproximativ 1000 de sportivi, oficiali şi membri ai stafurilor.

500-600 de persoane au fost contacţi ocazionali ai bărbatului infectat. “Este un caz, nu este cazul ca oamenii să se panicheze”, a precizat premierul, menţionând că în statul Victoria vor reveni unele restricţii, inclusiv impunerea purtării măştii de protecţie şi în interior.

În ceea ce priveşte Australian Open, Andrews a fost categoric:

“Avem un caz şi decizia s-a luat: evenimentul va avea loc săptămâna viitoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri