Caută
Close this search box.

Minerii de la Mina Lupeni ameninţă că intră în greva foamei

Mina Lupeni

Unii dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, au anunţat că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate, prin negocierile dintre liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH), programate să se desfăşoare astăzi, la Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate.

Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile”, a declarat pentru Agerpres preşedintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Alin Sin.

Pentru plata la zi a drepturilor băneşti restante – salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă – este nevoie de circa 18 milioane de lei, potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane.

Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au continuat, pentru a cincea zi consecutiv, protestele începute din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

Starea de sănătate a celor aproximativ 70 de mineri autoblocaţi în subteranul Minei Lupeni este monitorizată de salvatorii mineri, care sunt pregătiţi să intervină în caz de nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri