Românul Constantin Brâncuși (1876–1957) este privit de către istoricii de artă ca sculptor francez. Oricât te-ai strădui și chiar dacă pare lipsit de logică, nu poți, pur și simplu nu ai cum să-l plasezi pe modernul Brâncuși în contextul cultural românesc.

Opera sa uriașă a fost studiată doar în lumina influențelor franțuzești, considerându-se că artistul aparține generoasei „École de Paris”.

O profesoară de origine română, adoptată la rândul ei de Occident, a reușit să găsească influențele românești în arta lui Brâncuși, și mai cu seamă în lucrarea „Pasăre în zbor”, pe care, după cum mărturisește, o consideră emblematică pentru viața ei. Edith Balas, supraviețuitoare a lagărului morții de la Auschwitz, mai târziu profesoară de istoria artei la Carnegie Mellon–Pittsburgh, descoperă în lucrările brâncușiene elemente din tradițiile populare românești. Chiar și felul în care Edith Balas îl descrie pe Brâncuși este mai aproape de înțelegerea noastră, a românilor: Brâncuși a fost un amalgam misterios de țăran cu barbă, izolat în atelierul său din Paris, și intelectual sofisticat. A fost câte puțin din toate, însă fundalul său rural i-a furnizat elemente simbolice esențiale pe care le-a utilizat într-un nou context.

Cunoaștem biografia artistului, anii în care a muncit ca un sclav, fiind nevoit să fugă de acasă, cum a fost sprijinit să facă Școala de Arte Frumoase din București. Totuși, există o întâmplare dinainte de a părăsi țara, care relevă felul în care românii s-au purtat cu Brâncuși, cât de limitați erau și atunci, incapabili să-i remarce geniul. A fost angajat să realizeze un bust al lui Carol Davila, lucrare pentru care nu a fost plătit niciodată. Motivul? Unul halucinant: clientul s-a declarat nemulțumit pentru că nu a acordat o atenție deosebită hainelor. Statuia lui Davila avea să fie turnată în bronz abia în 1912 și plasată în curtea Spitalului Militar Central din București, fără ca autorul să fie menționat.

Citește siÎi umilim pe japonezi

Amintiți-vă aversiunea împotriva tentativei, de altfel lamentabil eșuată, a guvernului Cioloș, de a cumpăra ”Cumințenia Pământului”, operă care zace acum într-o cutie”. ”Să dăm atâția bani pentru un pietroi?”, au sărit o bună parte dintre români.

Și iată cum de curând, în 2020, Brâncuși continuă să se lepede de România, de românii care nu l-au înțeles niciodată. Un ilustru necunoscut, ministrul actual al Culturii, Bogdan Gheorghiu, se gândește că poate folosi numele marelui sculptor pentru a ieși din anonimat. Cât de neinspirat a fost o spune chiar Irina Rimes, tânăra cântăreață numită oficial „ambasador al Zilei Brâncuși”: „Nu sunt avizată în artă, nu sunt vreun doctor docent, nu am studii în artă vizuală, dar îmi permit să o simt, îmi permit să mă bucur de sentimentele pe care mi le provoacă.”

Citește șiActriţa Maria Ploae şi iubirile ei

Interpretând absurdul desăvârșit al acestei din urmă întâmplări legate de Brâncuși, până la urmă neavizata Irina Rimes a înțeles despre ce este vorba, în timp ce Ministerul Culturiii are un exercițiu de comunicare cel puțin controversat, dacă nu jalnic.

Artistul refuză să mai fie român. Iar realitatea contemporană confirmă amar că a luat decizia corectă.

190 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here