Caută
Close this search box.

Naţionala de fotbal a României, meciuri amicale în iunie, cu Anglia şi cu Georgia

naţională

Naţionala României va disputa în luna iunie două meciuri amicale, cu Georgia, pe teren propriu, şi cu Anglia, în deplasare.

Partidele sunt programate pe 2 iunie, cu Georgia, şi pe 6 iunie, cea cu Anglia. Stadioanele pe care se vor disputa cele două jocuri şi orele de start vor fi stabilite şi comunicate ulterior.

Potrivit frf.ro, au trecut deja două decenii de la ultima întâlnire cu Anglia, locul 4 în clasamentul FIFA, calificată la EURO cu şapte victorii şi cu un singur eşec în preliminarii.

La Euro-2000, în faza grupelor, tricolorii se impuneau cu 3-2 şi obţineau calificarea în sferturi. Palmaresul în faţa britanicilor este pozitiv. Din 11 întâlniri, ne-am impus în 3, alte 6 s-au încheiat la egalitate, iar Anglia a câştigat de două ori.

Toate succesele noastre au venit în meciuri oficiale, unul în preliminarii şi două la turnee finale. O singură dată britanicii s-au impus în dueluri cu miză, 1-0 la CM 1970 din Mexic.

Pe primul adversar din luna iunie, Georgia, locul 89 în clasamentul FIFA, l-am întâlnit ultima dată într-un joc de pregătire pentru EURO 2016. A fost 5-1 pentru România, goluri înscrise de Adi Popa, Stanciu, Torje, Keşeru plus un autogol.

Contra georgienilor au fost 7 meciuri în istorie: 5 dintre ele au fost câştigate de tricolori, celelalte două încheindu-se la egalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri