UPDATE. Contactat de MagnaNews, președintele Partidului Neamul Românesc – PNR, Ninel Peia, a declarat: ”Știrea cu așa-zisa plecare a senatoarei Diana Șoșoacă la PSD este un evident fake-news, lansat de 4info.media. Acest ”4info.media” este unul din ziarele de casă ale lui Marius Lulea, fondator și conducător de facto al AUR. Doamna senator rămâne membru și parlamentar al PNR”.

Știrea inițială. Scena politică din România este în continuă fierbere. După excluderea senatoarei Diana Șoșoacă din grupul parlamentar AUR (atenție, nu din partid, pentru că nu era membru AUR) părea că, ulterior, acestei măsuri, cunoscuta avocată va rămâne în Partidul Neamul Românesc (PNR), din care a făcut parte încă înaintea alegerilor.

Conform însă unor surse politice, citate de 4media.info, se pare că senatoarea ar putea obține un loc în PSD cu ajutorul unor persoane apropiate de Marcel Ciolacu, ba chiar și cu presupusul sprijin al președintelui PNR, Ninel Peia.

Astfel, avocata Diana Șoșoacă își va păstra poziția de președinte a Comisiei de Abuzuri a Senatului, poziție pe care o deține la acest moment în Parlamentul României.

De altfel mai mulți parlamentari AUR au invocat și s-au plâns de faptul că Diana Șoșoacă ar fi introdus la grup persoane afiliate PSD și că nu ar fi respectat disciplina de partid.

Așa cum presa a arătat în mai multe rânduri, Diana Șoșoacă a lucrat într-un grup de consilieri ai Guvernului, în perioada în care Adrian Năstase era prim-ministru al României. (Sursa: 4media.info)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here