Caută
Close this search box.

Orban șochează Europa: „În fiecare zi pe care o petreceam aşteptând Bruxelles-ul, pierdeam o sută de vieţi în Ungaria”

Ungaria este primul stat membru al Uniunii Europene care a aprobat Sputnik V luna trecută, comandând 2 milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate pe parcursul a trei luni – cantitate suficientă pentru a vaccina un milion de persoane, conform sursei menționate.

Trebuie menționat că Budapesta se află adesea în conflict cu Comisia Europeană, în special cu privire la dreptul de azil, şi a criticat de mai multe ori procesul de aprobare şi achiziţionare a vaccinurilor de către Bruxelles, prea lent, în opinia premierului Viktor Orban.

„În fiecare zi pe care o petreceam aşteptând Bruxellesul, pierdeam o sută de vieţi” în Ungaria, a explicat acesta.

Conform informațiilor transmise vineri, 12 februarie, de către autorități, Ungaria a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care a început să folosească vaccinul rusesc Sputnik V.

Ungaria, în fața tuturor! Autoritățile ungare transmit că au început astăzi vaccinarea anti-COVID cu serul Sputnik V, conform afp.com

„Astăzi începem să vaccinăm cu vaccinul Sputnik V, acest lucru se va face în centrele de vaccinare desemnate” de autorităţi, a declarat Cecilia Muller, şefa Serviciului de Sănătate Publică din Ungaria, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, guvernul ungar a fost luna trecută primul din UE care a aprobat vaccinul Sinopharm fabricat în China şi a anunţat că a comandat 5 milioane de doze.

„Dacă Ungaria începe să utilizeze vaccinul chinezesc Sinopharm în viitorul apropiat, peste 2,5 milioane de persoane ar putea fi vaccinate până la Paşte”, a declarat vineri premierul Orban la radio.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri