Într-un interviu acordat jurnalistului şi medic argentinian Nelson Castro la Vatican în februarie 2019, papa spune că se gândeşte la moarte, dar nu se teme de ea.
Întrebat cum îşi vede propriul sfârşit, Francisc, în vârstă de 84 de ani, răspunde: „Voi fi papă, în exerciţiul funcţiunii sau emerit. Şi la Roma. Nu mă voi întoarce în Argentina”.
Potrivit autorului cărţii intitulate „Sănătatea papilor. Medic, complot şi credinţă. De la Leon XIII la Francisc”, care va fi lansată luni în Argentina, „este prima dată când un papă vorbeşte despre sănătatea sa cu transparenţa cu care a făcut-o Francisc”.
Papa Francisc se vede murind la Roma, încă suveran pontif, fără să se întoarcă să trăiască în Argentina natală, potrivit unui interviu retranscris într-o carte intitulată „Sănătatea papilor” din care au fost publicate sâmbătă fragmente în cotidianul argentinian La Nacion, notează AFP preluat de agerpres.
Fostul arhiepiscop de Buenos Aires, pe nume Jorge Bergoglio, mai spune că nu îi lipseşte Argentina: „Nu, nu mi-e dor de ea. Am trăit acolo 76 de ani. Ceea ce mă doare sunt problemele sale”, într-o aluzie la criza economică care zguduie ţara sud-americană.
Originar dintr-o ţară care are cel mai mare număr de psihologi şi psihanalişti pe locuitor, suveranul pontif povesteşte, de asemenea, că a consultat un psihiatru în perioada dictaturii (1976-1983).
Era atunci provincial al iezuiţilor din Argentina şi a trebuit să ajute „oamenii în clandestinitate pentru a-i scoate din ţară ca să le salveze viaţa”.
„Timp de şase luni, am fost să o consult o dată pe săptămână”, dezvăluie papa. „M-a ajutat să mă situez în raport cu modul de a-mi gestiona fricile din acea perioadă. Imaginaţi-vă cum a fost să transport o persoană ascunsă într-o maşină – abia ascunsă sub o pătură – şi să trec de trei puncte de control militar în zona Campo de May”, cea mai mare cazarmă din ţară.
„Tensiunea pe care mi-a provocat-o a fost enormă”, mărturiseşte suveranul pontif.
Papa argentinian a fost vaccinat împotriva COVID-19. Pe lângă vârsta sa, liderul celor 1,3 miliarde de catolici este considerat o persoană cu risc: la vârsta de 21 de ani, în 1957, suferea de pleurezie acută şi chirurgii au trebuit să efectueze o ablaţiune parţială a plămânului drept.