Caută
Close this search box.

Premierul Florin Cîțu: Cheltuirea banilor de la buget se face cu mandatele miniștrilor pe masă

guvernul

Bugetul pe 2021 nu suportă cheltuieli suplimentare decât în cazuri de necesitate, avertizează premierul Florin Cîțu, cu o săptămână înainte că proiectul de lege să ajungă în parlament.

Potrivit legii, senatorii și deputații pot veni cu amendamente care să modifice substanțial destinația unor fonduri. Mai mult, premierul i-a avertizat pe miniștri că la jumătatea anului va face o verificare a felului în care cheltuiesc banii, „cu mandatele pe masă”.

Alcătuirea proiectul de buget a pus la încercare și guvernul, și coaliția. Premierul Florin Cîțu spune că, inițial, miniștrii au cerut în total 49 de miliarde de lei față de fondurile aflate la dispoziție. Deficitul ar fi explodat, spune șeful Executivului, care precizează că România este singura țară a Uniunii aflată în procedură de deficit excesiv, iar agențiile de rating stau cu ochii pe noi, cu efect direct asupra dobânzilor la care ne împrumutam.

Proiectul de buget urmează să fie aprobat în câteva zile în guvern și va fi trimis pentru dezbatere și aprobare în parlament. Coaliția va mai avea o discuție despre eventuale modificări, dar teoretic, cel puțin, nu ar trebui să apară probleme majore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri