Caută
Close this search box.

Preşedintele Asociaţiei Colectiv: „Absurd să-i ceri acum demisia lui Vlad Voiculescu!”

eugen iancu

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, a spus că ministrul Vlad Voiculescu va trebui luat la întrebări, în ceea ce privește situația din Sănătate, abia peste câteva luni de la preluarea mandatului.

„Sunt oameni care protestează împotriva crimelor din Sănătate. Am fost și voi merge din nou, dar nu mănat de interese politice, mi se pare absurd să îi ceri demisia lui Vlad Voiculescu acum. Ministrul Voiculescu trebuie luat la întrebări mai încolo. Acum trebuie mers la Arafat, cel care se ocupă de toate, dar nu face nimic altceva decât să numere morții.

Trebuie mers la Parchetul General, la DNA, la Ministerul Justiției, acolo unde dosarele cu plângeri penale zac necercetate. Tragediile astea nu ar avea loc cu atât de mare frecvență dacă Justiția ar fi cu adevărat independentă și dreaptă. În seara asta voi fi la MAI”, a scris Eugen Iancu, pe Facebook, duminică.

Sâmbătă, Asociația Colectiv sublinia că principalul scop al MAI, al pompierilor este prevenția.

„Ieri am remarcat cu toții un lucru – graba cu care au sărit prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și nu în ultimul rând președintele Iohannis să laude intervenția de stingere a incendiului, de fapt să-i aducă un omagiu lui Raed Arafat.

Se uită un lucru, faptul că principalul scop al MAI, al pompierilor este prevenția, controlul care aparțin tot lui Raed Arafat”, precizau reprezentanții asociației.

Vineri, Eugen Iancu a participat la un alt protest, în fața Spitalului „Matei Bals”, declarând că incendiul de la această instituție medicală i-a „trezit un sentiment de neputință”.

„În seara asta – și mi-aș dori în fiecare seară – să mergem la ministere, să mergem peste tot unde se poate, pentru că trebuie să atragem atenția. Din păcate, vedem oameni care interpretează politic.

Aici nu e vorba de politică, este vorba de administrație. Nu am speranța că se va schimba ceva. Oamenii ăștia nu sunt în stare, sunt incapabili”, spunea el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri