Caută
Close this search box.

PRESIUNE pe guvern: fermierii români cer DESPĂGUBIRI RECORD din cauza secetei

secetă

Asociația Forța Fermierilor solicită suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu un miliard de lei pentru acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020.

În această perioadă, în care proiectului Legii Bugetului de Stat va intra în dezbatere publică, decidenții politici trebuie să înțeleagă că sectorul agroalimentar este una dintre puținele ramuri economice care vor putea asigura o creștere a PIB în 2021, spune asociația.

Fermierii României fac un apel către premierul Florin Cîțu pentru acordarea acestor despăgubiri de secetă, din bani publici, pentru că, la această oră, nu există un sistem de asigurări funcțional care să acopere aceste riscuri. Prin urmare, Asociația Forța Fermierilor consideră că acest sprijin de la buget este, de fapt, o investiție și nu o „pomană”, nu vorbim de un ajutor social.

„Dacă Guvernul va investi un miliard de euro în fermele din România care au fost afectate de secetă, banii respectivi se vor duce imediat în economia reală. Fermierii vor putea să își susțină cheltuielile pentru asigurarea producției agricole în 2021, mai ales că se anunță un an bun din punct de vedere agrometeorologic. Din analiza internă noastră la nivel de asociație, investiția guvernamentală de un miliard de lei va genera, în doar câteva luni, aproximativ 4-5 miliarde de lei în producție agricolă suplimentară, adică în jur de un miliard de euro. Dacă luăm în calcul și efectul pe orizontală, cu siguranță valoarea despăgubirilor acordate vor fi recuperate, prin taxe și impozite, până la finalul acestui an. În plus, exporturile generate din plusul de producție vor putea susține balanța comercială a României și cursul de schimb leu-euro”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională recunoscută legal, înființată în luna octombrie 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri