Caută
Close this search box.

PSD promite din nou că va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii

psd

PSD cere demisia lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii şi va depune o moţiune simplă împotriva acestuia, a declarat deputatul social-democrat Lucian Romaşcanu.

„Odată cu debutul acestei sesiuni parlamentare, vom folosi toate mijloacele care ne stau la dispoziţie. (…) În acelaşi timp, vom acţiona şi cu moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii”, a declarat Romaşcanu, la Parlament.

El susţine că Vlad Voiculescu, care este ministru de o lună, „are pe masă raportul ISU din spitalele din România, care spune foarte clar, etapizat, ce trebuie făcut şi nu a făcut absolut nimic”.

„Erau măsuri care puteau fi luate fără niciun fel de cost. Şi totuşi, pentru că încercăm să ne îndreptăm spre o normalitate politică, guvernamentală, parlamentară, demisia este un act normal, de onoare, pentru o asemenea tragedie care s-a întâmplat. (…)

Nu există nicio legătură de cauzalitate între managementul trecut şi ce s-a întâmplat acum. Este un accident care s-a întâmplat sub conducerea domnului Vlad Voiculescu, iar a da vina din nou pe PSD este un refren pe care nu-l mai cred nici votanţii USR PLUS”, a spus Romaşcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri