Caută
Close this search box.

Raluca Turcan explică variantele luate în calcul prin noua lege a salarizării

raluca turcan

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, duminică, a afirmat că sunt bugetari care adaugă la salariu sporuri de 85% și că printr-o nouă lege a salarizării vor fi eliminate unele sporuri inutile, precum sporul de solicitare neuropsihică sau sporul de confidenţialitate, și fie vor fi îngheţate unele venituri, iar altele mai mici vor avea o creştere mai rapidă, potrivit News.ro.

Raluca Turcan a fost întrebată de realizatorul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, cum s-a ajuns în situaţia ca angajaţii la stat să primească celebrele sporuri de calculator sau de praf.

Pentru că, după ce s-a stabilit un cadru unitar de salarizare relativ echilibrat, excepţiile au ajuns să devină regulă şi dintr-un context legal în care în sistemul bugetar există o anumită aşezare pe grilă, cu un salariu minim, cu un salariu maxim şi sporurile să fie acordate fie pentru o anumită categorie profesională, fie pentru a motiva angajaţii, am ajuns ca prin lobby făcut în Parlament ca diferite categorii profesionale să apară cu excepţii de la regula stabilită pentru toţi bugetarii”, a afirmat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că va fi făcută o analiză a acestor sporuri deoarece pentru anumite categorii profesionale au ajuns să fie completări la salariu.

Ea a fost întrebată dacă un bugetar care acum câştigă 3.000 de lei cu tot cu sporuri ar putea rămâne cu un salariu mai mic după ce o parte din acestea va fi tăiată.

Nu intenţionăm să facem lucrul acesta. Acolo unde sunt salarii mici, în general salariile acesta de care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar în domenii esenţiale, nivelul veniturilor nu intenţionăm să scadă deloc. (…) Activitatea acesta este foarte laborioasă întrucât practic noi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabilim principiile, după care chemăm ministerele de resort să intre cu analize pe fiecare domeniu. Nu pot eu de la Ministerul Muncii, noi ca echipa chiar dacă lucrăm într-un grup de lucru cu reprezentaţi din mai multe ministere, să intrăm în detaliu pe sporurile din sănătate sau pe sporurile din justiţie, acolo trebuie să vină miniştrii de resort să spună cum ar vedea ei aşezarea în domeniile lor de competenţă astfel încât aceasta să atingă scopul pe care l-am menţionat”, a mai transmis ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că sunt salarii care au sporuri de 85% din salariu.

În legea salarizării există un articol prin care nivelul sporurilor este limitat la 30% la nivelul ordonatorului de credite. Acesta este un articol, ori prezentarea trunchiată a unui text de lege este similară cu minciuna sau manipularea, pentru că la două articole mai jos apar excepţiile. Prin excepţie de la plafonarea nivelului sporurilor la 30% la nivelul ordonatorului de credit vin următoarele domenii. Şi după aceea intră sănătatea, justiţia, asistenţa socială, partea de apărare şi ordine publică. Sunt salariile cărora li se adaugă sporuri cu până la 85%, dar asta nu înseamnă că toţi angajaţii din sănătate au sporuri de 85%. Evident, există segmente din sănătate unde sporurile merg chiar şi la 85%”, a explicat Raluca Turcan.

Ea a mai fost întrebată dacă salariile vor scădea dacă din 2022 va fi tăiată partea de sporuri.

Aici va fi o decizie politică. Principiul de la care noi plecăm este acela să nu scadă veniturile însă, dacă, de exemplu, se elimină anumite sporuri poate la nivelul unor salarii foarte mari ar putea să se opereze mici modificări întrucât trebuie să gândim şi partea de sustenabilitate. Ar putea să scadă salariile foarte mari, nu este încă o decizie luată. Noi am avea aşa, sporurile să îşi atingă cu adevărat scopul pentru care au fost create pentru anumite meserii, anumite condiţii sau pentru a fi motivante, să reaşezăm salariile de bază şi aici există două posibilităţi, vom vedea pe care se va merge, fie unele salarii sau venituri foarte mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri şi celelalte vor avea o creştere mai rapidă astfel încât să le ajungă din urmă”, a explicat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri