Caută
Close this search box.

„Regele”, Gică Hagi, împlinește 56 de ani

Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român al tututror timpurilor împlinește astăzi 56 de ani.

Într-un mesaj adresat cu această ocazie, Ministerul Sporturilor susține că pentru mulți Gheorghe Hagi este „întruchiparea fotbalului românesc, iar pentru alții este România însăși”.

Aniversăm astăzi ziua de naștere a celui mai mare fotbalist român din toate timpurile: Gheorghe Hagi. Nu este doar cel mai mare fotbalist din istoria acestui sport în țara noastră, ci și cel care a așezat România pe prima pagină a fotbalului mondial, atât ca performanță sportivă, cât și ca pepinieră de talente.

Este numit <Regele>, a fost numit și <Maradona Carpaților>, fiind o adevărată legendă la noi, dar și în lumea sportului internațional. A marcat 35 de goluri în 125 de meciuri pentru România, devenind golgheterul principal al țării. În 2004, Pelé și FIFA l-au numit pe Hagi unul dintre cei mai mari 125 de fotbaliști în viață din lume”, au scris reprezentanții Ministerului Sporturilor într-o postare pe Facebook.

Pentru foarte mulți, Gheorghe Hagi este întruchiparea fotbalului românesc, iar pentru alții este România însăși. În cei 17 ani dăruiți sportului românesc, a adus bucurie, a insuflat mândrie românilor, mai ales în vremuri sumbre, a creat o imagine națională care ne face cinste tuturor, a contribuit cu muncă, talent și performanță la prestigiul și recunoașterea țării sale. Aceasta este imaginea unui erou național.
La mulți ani, Gheorghe Hagi!” – se mai spune în mesajul postat de Ministerul Tineretului.

Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante”, iar românii l-au numit „Regele” fotbalului. Un exemplu de determinare, profesionalism și talent.

Supranumit și „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou, un exemplu și un etalon al perfecțiunii, în fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri