Caută
Close this search box.

Senatorii americani l-au achitat pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachmentTrump fără convocarea martorilor

Update Democraţii nu au reuşit să adune numărul necesar de voturi pentru a-l condamna pe Donald Trump în Senatul SUA în al doilea său proces de impeachment, relatează AFP, dpa şi Reuters.

Votul a fost de 57 pentru condamnare şi 43 împotrivă, în condiţiile în care erau necesare două treimi din voturile din Senat, respectiv 67. Totuşi, şapte republicani au votat împotriva lui Trump în cadrul celui de al doilea proces de impeachment.

Este vorba despre Mitt Romney, care a votat pentru condamnarea lui Trump şi în primul proces de impeachment, Richard Burr, Bill Cassidy, Susan Collins, Ben Sasse, Pat Toomey şi Lisa Murkowski.

„Prin prezenta Donald Trump este achitat”, a declarat senatorul democrat Patrick Leahy, care a prezidat procesul.

Democraţii şi apărarea fostului preşedinte american Donald Trump au ajuns, sâmbătă, la un acord care permite evitarea convocării martorilor şi avansarea procesului de impeachment deschis în Senatul american împotriva fostului lider de la Casa Albă, informează AFP.

Acordul a fost anunţat de cele două partide în şedinţa publică a Senatului, în a cincea zi a procesului de impeachment lansat contra lui Trump pentru ”incitare la insurecţie”.

Procurorii democraţi anunţaseră anterior că vor să o audieze pe o aleasă republicană, Jaime Herrera Beutler, ceea ce ar fi întârziat procedura.

În cele din urmă, depoziţia acesteia a fost citită în şedinţa publică şi inclusă în dosar.

Fiecare parte urmează acum să îşi prezinte concluziile.

Camera Reprezentanţilor a Congresului american l-a acuzat pe Trump de ”incitare la insurecţie”, susţinând că discursul acestuia din 6 ianuarie a încurajat mulţimea de susţinători să ia cu asalt Capitoliul în aceeaşi zi. Cinci persoane au decedat în acele evenimente, printre care un ofiţer de poliţie.

Pentru moment pare improbabil ca Senatul să voteze pentru condamnarea lui Donald Trump. Democraţii au nevoie de o majoritate de două treimi în Senat, ceea ce înseamnă că 17 republicani ar trebui să voteze pentru condamnarea fostului preşedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri