Departamentul de Stat al SUA a reafirmat că gazoductul Nord Stream 2, care urmează să aducă gaz natural din Rusia în Germania, via Marea Baltică, subminează securitatea transatlantică, notează dpa, citată de Agerpres.

„Nord Stream 2 şi al doilea tronson al Turk Stream sunt proiectate să întărească pârghiile Rusiei asupra aliaţilor şi partenerilor noştri şi subminează securitatea transatlantică”, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Price a subliniat că SUA vor continua să monitorizeze construirea conductei, despre care se crede că este finalizată în proporţie de circa 90%.

„Vom monitoriza activităţile de finalizare sau certificare a conductei şi dacă au loc astfel de activităţi vom face o evaluare a aplicabilităţii de sancţiuni”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sancţiunile sunt unul din numeroasele instrumente de care dispun Statele Unite, a menţionat el.

SUA susţin că Nord Stream 2 va submina securitatea energetică a Europei, făcând ca Germania şi alţi aliaţi ai SUA să depindă în prea mare măsură de livrările de energie din Rusia, aminteşte dpa.

În acelaşi timp, gazoductul ocoleşte Ucraina, ceea ce o privează de taxele de tranzit de care poate beneficia pentru transportul gazului rus în restul Europei.

SUA au sancţionat mai multe companii implicate în construirea Nord Stream 2, dar cancelarul german Angela Merkel continuă să sprijine acest proiect.

Susţinătorii Nord Stream 2 au acuzat de asemenea Washingtonul că de fapt este interesat să vândă gaz natural american în Europa.

Noile declaraţii de la Departamentul de Stat vin pe fondul intensificării apelurilor către Germania de a abandona proiectul, în lumina tratamentului acordat de Rusia disidentului Aleksei Navalnîi şi susţinătorilor acestuia.

Ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaev, a asigurat că speculaţiile privind o dependenţă a Europei de gazul rus sunt nefondate, într-o declaraţie publicată miercuri de Berliner Zeitung.

„Există mai mulţi furnizori şi mai multe rute de livrare. Nimeni nu are monopol”, a scris diplomatul rus, insistând că proiectul a primit toate autorizaţiile necesare şi este în interesul consumatorilor de gaz europeni şi denunţând faptul că administraţia anterioară de la Washington a încercat să oprească proiectul „prin şantaj, ameninţări şi sancţiuni extrateritoriale”.

„Sperăm că noul guvernul al SUA îşi va respecta partenerii şi principiile comerţului internaţional”, a conchis ambasadorul rus.

223 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here