Caută
Close this search box.

Sume-record pentru investiţii. Virgil Popescu: Redistribuirea sărăciei de către PSD a fost falimentară

virgil popescu

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat, luni, că bugetul pe 2021, așa cum a fost el înaintat de Guvernul Cîțu, reprezintă „o rupere radicală față de bugetele PSD”, căci are în centru investițiile.

Acesta a subliniat că doar prin investiții poate crește economia de o manieră sustenabilă, astfel încât ea să poată susține noi creșteri de pensii. Popescu a mai precizat că Guvernul condus de PNL se va concentra pe investiții cu mult mai mult decât au făcut-o guvernările social-democrate anterioare.

„Bugetul pe 2021 reprezintă o rupere radicală față de bugetele PSD. Acest buget este un buget al investițiilor. Bugetul reflectă viziunea de centru-dreapta a Guvernului condus de PNL: doar prin investiții publice putem crește economia, atrage noi investitori, dezvolta noi afaceri private, crea noi locuri de muncă mai bine plătite și cresc astfel și veniturile de la buget care ne pot permite cheltuieli mai mari de pensii sau cheltuieli sociale.

Formula PSD de redistribuire a sărăciei s-a dovedit falimentară. Alocăm pentru investiții sume-record, în valoare de 61,4 miliarde de lei, 5,5% în PIB.

În 2021, Guvernul condus de PNL investește cu peste 8 miliarde lei mai mult decât în 2020, asta după ce în 2020 Guvernul PNL investise deja cu 9,5 miliarde lei (+20%) în plus față de bugetul PSD pentru 2019”, a scris ministrul Virgil Popescu, luni, pe contul său de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri