Caută
Close this search box.

Turcan: Subvenţia de la bugetul de stat la bugetul de pensii e de aproximativ 18 miliarde de lei

Bugetul de pensii primeşte o subvenţie de aproximativ 18 miliarde de lei de la bugetul de stat, pentru acoperirea plăţii pensiilor, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în comisiile parlamentare de buget-finanţe.

„Avem aproximativ 18 miliarde de lei subvenţie de la bugetul de stat la bugetul de pensii. Această subvenţie întăreşte faptul că, în momentul de faţă, inclusiv majorarea cu 14% pe care Guvernul anterior a realizat-o la 1 septembrie are nevoie de finanţare suplimentară. Deci, practic, bugetul de pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat asigură plata pensiilor majorate cu 14% cu subvenţie de 18 miliarde de lei de la bugetul de stat. Dacă cineva din comisia de specialişti din Parlamentul României poate să ne spună cum am fi putut asigura, cu un buget sustenabil, încă un efort bugetar de 40 de miliarde de lei (necesar pentru majorarea pensiilor cu încă 26%, n.r.), vă rog să mă credeţi că aş îmbrăţişa această variantă cu braţele deschise”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a mai menţionat că următoarele majorări ale pensiilor vor avea loc anul viitor.

„Pentru susţinerea majorării de 14% a pensiilor, efortul bugetar a fost de 7,7 miliarde de lei, iar de la 1 ianuarie 2022, conform Ordonanţei 8/2021, pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei şi maxim 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”, a precizat Raluca Turcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri