Cele mai mari salarii din Metrorex sunt ridicate de directorii departamentelor companiei, precum cel juridic sau cel de investiții.

Directorii de departamente câștigă circa 13.000 de lei, în mână, lunar. Urmează șefii de birouri și șefii de serviciu, care încasează net aproximativ 10.000 de lei, potrivit unui document obținut de Ziare.com.

Lista salariilor din Metrorex continuă cu banii încasați de economiști, de ingineri, dar și de muncitorii care lucrează în subteran, precum sudorii, tinichigii sau lăcătușii.

Directorii marilor departamente din Metrorex, precum cel economic, juridic, cel de tehnic și investiții sau cel de resurse umane și strategie câștigă fiecare, lunar, 12.945 de lei. În această sumă intră un spor de tunel, de 3.092 de lei, și un spor de vechime – 3.865 de lei.

Un șef de serviciu câștigă 11.162 de lei, iar în această sumă intră sporul de tunel, de 2.743 de lei, și sporul de vechime, de 2.880 de lei.

Șeful de birou ia și el un spor de tunel, de 2.155 de lei, un spor de vechime, de 2.694 de lei, iar la final de lună încasează în mână 10.749 de lei.

Un șef de tură poate câștiga între 8.000 și 9.500 de lei pe lună. El încasează mai multe sporuri. Pe lângă cel de vechime, care variază între 1.862 de lei și 1.972 de lei, și cel de tunel, care este între 2.979 de lei și 3.155 de lei, el mai primește de la Metrorex un spor pentru condiții nocive de muncă, care pornește de la 745 de lei, și ajunge la 789 de lei, și un spor pentru că lucrează în weekend-uri și sărbători legale. Sporul din urmă începe de la 745 de lei și ajunge la 3.380 de lei.

Șeful depoului încasează lunar 10.405 lei. El primește doar trei sporuri: de vechime (2.291 de lei), de tunel (3.710 lei) și de muncă în condiții nocive, pentru că lucrează în subteran (1.091 lei).

Adjunctul șefului de la depou are un venit similar, care variază între 9.000 și 10.000 de lei, cu sporuri ușor reduse față de cele menționate anterior.

Un inginer poate primi lunar, de la Metrorex, salariul de 7.421 de lei, având un spor de vechime mai mare decât un tehnician, de 2.219 lei, și un spor de tunel, de 1.775 de lei.

Un subinginer poate încasa circa 6.400 de lei, sumă în care intră sporul de vechime, de 1.918 lei și cel de muncă în tunel, de 1.534 de lei.

Un mecanic instructor câștigă între 8.000 și 9.000 de lei, în mână, lunar. El ia toate cele patru sporuri: de vechime (1.500-2.000 de lei), de tunel (2.700-3.100 de lei), de condiții vătămătoare de muncă (720-790 de lei) și pentru muncă în zilele de sărbătoare (1.500-1.900 de lei). Unele categorii de mecanici încasează și salarii mai mici, de 5.000-6.000 de lei, pe lună.

Un tehnician câștigă lunar net 5.561 de lei, după ce au fost plătite toate dările către stat, din salariul sau brut de 9.657 de lei. În salariul său intră și sporul de vechime, de 1.665 de lei, și cel de tunel, de 1.332 de lei.

Potrivit tabelului de salarii al Metrorex, un muncitor necalificat poate câștiga de la 4.000 la 4.500 de lei. În funcție de postul ocupat, el poate lua cele patru sporuri, sau mai puțin. Un lăcătuș ia între 5.400 și 6.800 de lei și trei sau patru sporuri.

Un strungar poate câștiga peste 7.000 de lei, sumă în care intră toate cele patru sporuri, iar salariul unui maistru trece de 8.000 de lei.

Lunar, venitul unui electrician începe de la 4.000 de lei și poate trece de 7.000 de lei.

Un tinichigiu câștigă și el peste 5.000 de lei și ia cinci sporuri, adăugându-se cel de noapte, iar un forjor obține peste 4.000 de lei.

Un zugrav vopsitor ia până la 4.500 de lei, iar un zidar în jur de 4.000 de lei pe lună, dar poate ajunge și la salariu de 5.500 de lei.

Consilierii juridici câștigă circa 6.700 de lei – suma la final de lună, completată cu sporurile de vechime (1.500 de lei) și de tunel (1.670 de lei).

Salariul net al unui economist este de 6.456 de lei, unde intră un spor de tunel de 1.625 de lei. Brut, el încasează 11.210 lei.

Un expert în achiziții publice câștigă 6.789 de lei. Sporul de vechime se ridică la 2.031 de lei, iar cel de muncă în tunel, la 1.625 de lei.

Contabilul are salariul de 5.409 lei, sporul de vechime de 1.620 de lei, iar cel de muncă în tunel, de 1.296 de lei.

Un traducător angajat la Metrorex ia, în mâna, 6.599 de lei, unde intră sporul de 1.625 de tunel, potrivit contractului colectiv de muncă negociat de sindicat cu conducerea companiei.

Cât câștigă casiera de la metrou

Un arhivar câștigă lunar 3.897 de lei, sporul sau de vechime fiind de 803 lei, iar cel de tunel, de 1.516 lei. Curierul angajat la Metrorex ia în mâna 3.024 de lei, sporurile sale fiind mai mici, de 480 de lei, respectiv 800 de lei.

Un psiholog câștigă 6.409 lei pe luna, suma în care intră și cele două sporuri, potrivit contractului de muncă: de vechime, în valoare de 1.918 lei și de tunel, de 1.534 de lei.

Medicul angajat la Metrorex catiga în fiecare luna, în mâna, 6.988 de lei. În salariu sunt incluse și sporurile de vechime, de 2.090 lei și cel de tunel, de 1.672 de lei.

Casiera de la metrou are un salariu care variază între 3.700 de lei și 5.500 de lei.

Un șofer ajunge și el să câștige de la Metrorex circa 4.400 de lei, primind și sporurile de vechime și de tunel.

Salariul unui pompier variază în jurul sumei de 5.000 de lei.

68 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here