Caută
Close this search box.

Undă de șoc la nivel mondial! Rusia și China au bătut palma! Amenințare iminentă pentru SUA și NATO

Alertă la nivel mondial, după ce Rusia și China au dat semne că au bătut palma într-o alianță militară care pare să fie o amenințare iminentă pentru SUA și NATO. Situația pare să se complice la nivel internațional după ultimele informații.

Așadar, aertă la nivel mondial privind Rusia și China. SUA şi aliaţii săi occidentali par să fie tot mai preocupaţi în privinţa cooperării în creştere între Rusia şi China în domenii de interes comun. Anunțul a fost făcut miercuri comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), generalul american Tod Wolters, relatează Reuters.

China și Rusia contraatacă SUA

Pentagonul a pus contracararea Chinei şi Rusiei în centrul strategiei sale din 2018, deşi cheltuielile americane pentru apărare le depăşesc pe cele ale Moscovei şi Beijingului. Astfel, în 2018, China şi Rusia au organizat cele mai mari exerciţii militare comune desfăşurate vreodată, la care au participat 300.000 de militari ruşi.

În 2019, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au participat la inaugurarea unui proiect de trei decenii pentru transportul de gaze naturale din Siberia spre nord-estul Chinei. Tod Wolters, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, le-a spus jurnaliştilor că această cooperare în creştere “sugerează cu adevărat o emergenţă a unui parteneriat de convenienţă”. El a spus că parteneriatul avea intenţia de a dezvolta interesele reciproce, “iar acest progres poate fi în detrimentul Europei şi al naţiunilor din jur”.

Acuzații dure din partea NATO pentru Rusia

NATO acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Occidentul cu noi arme nucleare, atacuri cibernetice şi acţiuni sub acoperire. Uniunea Europeană, din care majoritatea statelor sunt membre NATO, percep China drept un rival pentru influenţă, precum şi un partener comercial. Din punct de vedere istoric, relaţiile între Rusia şi China, care au o frontieră comună de 4.200 km, au fost marcate de neîncredere, naţionaliştii ruşi avertizând că influenţa Chinei câştigă teren în Extremul Orient rus bogat în resurse minerale.

Rusia a pivotat însă către China după ce a fost pedepsită cu sancţiuni occidentale pentru anexarea Peninsulei Crimeea de către Ucraina în 2014. “Suntem foarte vigilenţi cu privire la această cooperare în creştere”, a mai spus Wolters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri